În vizită la fraţii basarabeni, printre gloanţe...

Sfârşit de noiembrie 2010.Ca urmare a bunelor relaţii dintre ilveni şi copii basarabeni care în ultimii 15 ani şi-au petrecut o parte a vacanţelor de vară în familii ilvene, primim o invitaţie la un simpozion internaţional având ca temă ,,Românii din afara graniţelor României”,simpozion ce urma să se desfăşoare la Iaşi şi Chişinău.Pentru ultima zi, o duminecă minunată, îmbrăcaţi doar în cămaşă, avem programată inaugurarea unei biblioteci ,,Eminescu” în orăşelul Anenii Noi unde Astra ilveană şi năsăudeană au donat zeci de cărti, precum şi o excursie pe malul Nistrului la Tighina.

Ne îndreptăm spre Nistru pe lângă satele frumos aranjate pe colinele ce cad alene înspre est.Sunt sate mari frumoase, cu o populaţie numai românească, de câte 5000-7000 de locuitori.Întrebăm ghidul (preşedintele Astrei din Anenii Noi)dacă sunt ruşi sau ucraineni prin zonă.Da,ne raspunde, între Chişinău şi Tighina( 60 km ) sunt două sate de ucraineni, fiecare de 300-400 de locuitori.Ne apropiem de Nistru şi ne oprim în satulGura Bâcului.Ni se face instructajul : ,, Să ştiţi că aici este zonă de conflict.Vedeţi colinele acelea spre Tighina (oraşul se vede la câţiva kilometri înspre sud). Până săptămâna trecută erau ale noastre, acum le-au ocupat ruşii (armata a 14-a rusească,care se spune ca este cea mai numeroasă grupare militară rămasă activă în fostul bloc sovietic.).Ca să mergem la terenurile noastre la munca ne trebuie documente... Dar la Tighina nu mergem?...întrebăm. Este imposibil, ne trebuie vize de la Tiraspol...dar o să mergem aici pe pod să vedeţi Nistru.Dar aveţi grijă, fără aparate foto sau de filmat, de înregistrat...şi aveţi grijă ce vorbiţi..., este zonă de conflict ... si nu se stie...ne tot avertiza primarul din Gura Bâcului.Am vorbit cu gărzile şi ne lasă sa mergem până pe pod ca sa vedem Nistrul.Lăsăm autocarul după o curbă, un mic promotoriu şi mergem pe jos vreo 200m.În faţa noastră , înspre pod, întradevăr zonă militară; în stânga un tanc camuflat şi un pichet cu soldaţi iar în dreapta drumului un tranşeu cu câteva mitraliere, tot armamentul îndreptat cu ţeava spre Chişinău.Ne strecurăm sfioşi printre militarii cu arma la piept şi înaintăm într-o linişte de mormânt spre pod. Nu se vede încă Nistrul pentru că pe diguri sunt arbori înfrunziţi, chir dacă este sfârşit de noiembrie.Pe dig mişună militarii îmbrăcaţi în uniforme de camuflaj.Aşteptăm toţi marea întâlnire cu Nistru.Îl ştiam doar din cărţile de istorie-cetăţile de pe Nistru, sau de la Eminescu,,de la Nistru pân*la Tisa...”.Deodată, în acea linişte de mormânt în care se auzeau doar paşii grăbiţi pentru întâlnirea cu Nistrul, răsună macabru câteva focuri de armă.Fiori reci trec prin tot corpul.Nu am auzit rafale de armă din timpul lui Ceauşescu când făceam trageri.Am rămas toţi înlemniţi.Simt că cineva mă strânge de mână... O doamnă(profesor universitar din Iaşi), albă la faţă ca varul şopteşte...ar fi posibil aşa ceva...Îmi revin repede.( doar am făcut armata...).Nu doamnă, cred că au tras după ciori...sau probabil să ştim cine sunt stăpâni în aceste ţinuturi. Păşim parcă altfel , grijulii cu ceea ce se petrece în dreapta sau în stânga noastră.

În sfârşit Nistrul, liniştit şi maiestuos.Râul suferinţei noastre.Nu credeam că este aşa de mare, e aproape cât Dunărea.Aici pe pod în mijlocul apei ne simţim parcă mai în siguranţă.Pe celălalt mal câteva sate ( toate româneşti ne spune primarul ). În aval printre meandrele Nistrului vedem blocurile Tiraspolului (este al doilea oraş ca mărime din Republica Moldova-cam de mărimea Clujulu).Acolo domină ruşii şi îşi are sediul celebra Armată a-14-a sovietică.(peste Nistru în toate localităţile domină simbolurile comuniste ale U.R.S.S.).Aş fi vrut să cobor pe malurile Nistrului şi să-mi plimb mâna prin apa de legendă a acestor locuri.

Primim ordin de întoarcere .Militarii de la Pichet sunt mai zâmbitori.O muzică zgomotoasă (rusească bineânţeles ) face atmosfera mai puţin apăsătoare.Mulţumim, la revedere...Dasvidania ne răspunde o namilă de om care cred că era şeful(un Ivan brunet şi cu o mustaţă stufoasă a la Stalin ....cazac original...).Zâmbeşte. Ştie el de ce. Probabil că ne-a demonstrat cum e cu românii de peste Prut...Nu mai vorbim de cei de peste Nistru.

A consemnat prof. Pavel Berengea