Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj

Viorel Mureşan 70. Frumuseţile vârstei

Menuț Maximinian

Răsunetul cultural şi-a propus aniversarea unor scriitori care şi-au conturat un nume în literatura română pornind cu scrisul din Transilvania. Nu facem dosare critice, ci adunăm în paginile noastre gânduri ale unor confraţi. La vârste rotunde s-au aflat în atenţia noastră Irina Petraş, Horia Bădescu, Dinu Flămând, Mircea Gelu Buta, Ioan Chirilă, Ioan Pintea, Gavril Moldovan, Ioan Pop şi lista poate continua. Acum, în ceas de primăvară, îl aniversăm pe poetul şi criticul Viorel Mureşan.
Echinoxist ca apartenenţă la generaţia literară, Viorel Mureşan prezintă o poezie inspirată de natura din Ţara Silvaniei, de modul în care oamenii de aici îşi trăiesc existenţa.
Ni-l imaginăm admirând peisajele din satul Surduc, acolo unde o viaţă a fost dascăl, nepărăsind decât în perioada studiilor aceste meleaguri. Emblematică pentru lumea lirică a lui Viorel Mureşan este cartea Poştaşul rural.
Critica lui Viorel Mureşan, exersată în ultimul timp în revista Caiete silvane, este una a acurateţii, a aşezării scriitorilor în structuri literare, a neliniştilor. „Privite în ansamblu, textele critice ale lui Viorel Mureșan, deși publicate inițial în reviste, se apropie mai mult de studiul doct decât de foiletonul literar propriu-zis”, scrie pe coperta IV, Cornel Morar, la volumul Camera cu insomnii, apărut la Editura Caiete silvane.
De altfel, Viorel Mureşan este criticul şi poetul care reprezintă imaginea revistei sălăjene, managerul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, Daniel Săuca, având grijă de scriitorii locului. În ultimii ani, la editura din Zalău, au apărut mai multe volume editate de Viorel Mureşan, iar în ceas aniversar, a fost editat suplimentul Viorel Mureşan – 70 şi volumele Monede de aur - poezie, respectiv, Poarta de fildeş – critică literară.
Revenind la Camera cu insomnii, cartea cuprinde, în cele trei capitole – Cotoare paralele, Marginea albă şi Lada de zestre – comparând scriitori diferiţi geografic, dar apropiaţi în gândire, cum sunt Eminescu şi Kavafis, amândoi atraşi de trei teme majore „Istoria universală, senzualismul erotic şi concepţia antropocentristă, de vădită esenţă creştină”.
În Ipostaze ale depersonalizării lirice, criticul vorbeşte despre Arghezi şi E.L. Masters, pe care îi apropie „gustul pentru rafinamentul morbid, spectacol sordid al morţii în cârciumă sau în închisoare”. Iată o alăturare la care probabil nu ne aşteptam, Povestea porcului a lui Ion Creangă şi poezia pură a lui Ion Barbu. Însă, puţini dintre noi ştim că povestea lui Creangă, situată în zona mitului, îşi găseşte un corespondent în avatarul lui Ion Barbu, Leonid Dimov în Mistreţul şi pacea eternă: „Aici Bardul se identifică cu animalul, aflat sub puterea magiei, iar mobilul acţiunii sale, ca în basm, este erotic.
Viorel Mureşan extrage multe citate memorabile în scrierile sale, amintind aici pe Plutarh: „Pictura este o poezie care tace, poezie este o pictură care vorbeşte”. Cine s-ar gândi, precum Viorel Mureşan, să ia din opera vastă a Poetului Naţional Mihai Eminescu,
„Poezia oraşelor” sau să vorbească despre latina din scrierile lui I. L. Caragiale. „Degradarea tot mai vizibilă a limbii, atât vorbite cât şi scrise, are cauze multiple... Cea dintâi, credem, este abandonarea lecturii”, spune criticul, cel care vorbeşte despre moştenirea limbii şi importanţa de a o cuceri în fiecare zi. „Camera cu insomnii este volumul unui poet, eseist și critic literar pentru care lectura contează ca un autentic și seducător spectacol al interpretării operei literare”, scrie Mircea Moţ. Gheorghe Grigurgu adaugă: „Condiția binară de poet-critic este încă o dată ilustrată, la un cu totul remarcabil nivel, de Viorel Mureșan”.
Pe cât de riguros este în atelierul de creaţie, pe atât de „veselos” este în compania prietenilor Viorel Mureşan. Împreună cu doamna Zoe formează un cuplu de intelectuali apreciat atât de către scriitori, cât şi de către dascăli şi comunitatea din care face parte. Fiecare întâlnire cu ei este o binecuvântare. Le dorim mulţi ani cu sănătate şi cu izbânzi literare pornite din Sălaj spre cititorii din întreaga ţară.
Pe dumneavoastră vă invităm să citiţi gândurile prietenilor lui Viorel Mureşan din această ediţie aniversară a Răsunetului cultural.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5