Pur şi simplu

Vin inundaţiile!

„Nu aştepta să-ţi dăie mură-n gură”

Zicala românească „Carul se face iarna şi sania vara” este zicala lenei sau hărniciei, care ne spune că, în timpul iernii să-ţi pregăteşti toate cele necesare pentru următorul sezon, pregătirea utilajelor mecanizate, uneltele, seminţe, planuri de lucru pe parcele, fonduri financiare necesare, constituirea de asociaţii între agricultori, legumicultori etc., negocieri pentru contracte cadru cu procesatorii de produse agricole, legume, fructe etc., poliţe de asigurare referitor la producţia agricolă, utilaje de valoare, imobile, fizice etc., şi alte pregătiri specifice noului sezon pe care marea majoritate a agricultorilor le au în vedere.

În timpul verii, toamnei, trebuie să ai în vedere că va urma sezonul de iarnă, pentru care musai trebuie să te pregăteşti din timp cu cămara plină cu: gemuri, murături, legume conservate, fasole boabe, păstăi, compoturi, făină de grâu şi mălai, bulion şi pastă de roţii, varză murată pentru găluşte, ceapă, baraboi, mai apoi slănină, cârnaţi, grăsime la borcane, usturoi, vin curat, horincă de poame, mere, pere, necesară atât la negocieri de contrate, cât şi să-ţi petreci bine dispus toate sărbătorile de iarnă, nu puţine la număr. Toate produse din propria grădină, fără E-uri şi neafectate de chimicale, naturale 100%.

Dacă vezi că natura s-a dezlănţuit, ca anul acesta, cu depuneri de omăt în cantităţi enorme, nu mai sta pe gânduri, i-aţi de acum toate măsurile de siguranţă pentru ceea ce logic va veni în momentul când temperatura mediului va creşte brusc peste 10 grade C, omătul se va topi, vor apare mici şuroaie de apă, pârâiaşe, avalanşe, viituri, alunecări de teren şi nelipsitele inundaţii pe care nu ai cum să le eviţi, de care nu-i vinovat preşedintele, aşa să ştii!

Toţi cei care aveţi casele pe malul apelor, ca să prindeţi păstrăvul direct din bucătărie, făcută cu încăpăţânare pe pământul lăsat de la bunicul, străbunicul, tata, în loc să vă alegeţi locul ferit de apă, viituri, alunecări de teren, pe baza unui proiect, studiu geo, drenaje, sub fundaţie, un beci armat şi izolat hidro pentru ca să-ţi depozitezi produsele alimentare şi să-ţi protejezi familia în situaţii de calamităţi, cutremur, viituri, avalanşe etc., luaţi, de asemenea, măsuri prin a face de acum o colibă, un saivan acoperit şi îngrădit, asigurându-l cu furaje şi toate cele necesare unor situaţii de urgenţă, iară stând la o ţuică mai lasă politica şi urmăreşte atent evoluţia vremii la TV, care 99% sunt adevărate, iar dacă vezi că nu-i de glumă ia-ţi repede desagii cu alimente, catrafusele, orătăniile, caii, vacile, carul, porcii, oile, mieii, lompaşul şi lampa cu feştilă şi fotoghin, lanternă cu dinam şi baterii, pături, mălai, grâu etc., asigurându-ţi celelalte bunuri ca electronice, electrice, mobilă, covoare şi alte bunuri de valoare în podul casei, încuie uşile şi împreună cu familia adăposteşte-te în saivonul dinainte pregătit. „Prevederea este mama înţelepciunii”, nu aştepta fără să faci nimic, tot timpul ajutor de la guvern şi preşedinte sau de la pompieri, 112, pentru a fi salvat dintr-o situaţie periculoasă în care ai intrat datorită indolenţei şi lenei tale, fii responsabil pentru familia ta, comunitatea unde trăieşti, societate, ţară, deviza fiecăruia dintre noi, trebuie să fie în primă fază - Salvează-te singur, apelează la ajutor numai în cazurile când eşti depăşit de situaţie, cutremur, potop, incendii etc.

Vasile Man

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5