(Video) Incendiu la o casă din Cormaia. Pompieri şi localnici, în ajutorul proprietarilor

În cursul dimineții,  la ora 06.23, un apelant al numărului unic 112 a sesizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Bistrița” al judeţului Bistrița – Năsăud cu privire la producerea unui incendiu la o locuinţă situată în localitatea Cormaia.

"La adresa indicată de apelant au fost mobilizate echipajele Gărzii de Intervenție Sângeorz - Băi, care au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD pentru stingerea incendiului ce se manifesta violent la acoperişul casei. Pompierii militari au fost sprijiniți de pompierii voluntari de la SVSU Sîngeorz – Băi și aproximativ 15 localnici, care au acționat sunt coordonarea comandantului intervenției (șeful gărzii de intervenție). Incendiul se manifesta pe o suprafață de cca. 300 mp, la nivelul acoperișului casei și al încăperilor de la mansardă. Echipajele de intervenție au localizat şi lichidat cu operativitate focarele de incendiu, reuşind să împiedice propagarea acestuia la partea inferioară a imobilului. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum neprotejat față de elemente combustibile (grindă de lemn)", se arată în comunicatul ISU BN. 

***

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Bistrița” al judeţului Bistrița – Năsăud aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că, burlanele şi coşurile de fum sunt generatoare de incendii cu pondere însemnatã în această perioadă a anului, caracterizată prin scăderea temperaturii. Cauzele producerii unor astfel de evenimente sunt legate de necurăţarea periodică a funinginei depuse pe coşurile de fum, neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate, neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori), neasigurarea etanşării burlanelor şi coşurilor de fum, precum şi existenţa unor coşuri de evacuare a fumului cu terminaţie în spaţiul podului pentru a menţine o temperatură mai ridicată şi pentru afumarea cărnii.

https://www.facebook.com/isubistrita/videos/2052216125000579/

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5