( Video) 20 de episcopi, 100 de preoți şi sute de credincioşi l-au condus pe drumul veşniciei pe episcopul Florentin. Papa Francisc a transmis un mesaj de condoleanțe

Sute de persoane au participat la slujba de înmormântare a Episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, pe esplanada din fața Catedralei din Piața Timotei Cipariu. Episcopul îşi va duce odihna veşnică într-o criptă amenajată sub Catedrala Sfântul Iosif.
La funeralii au participat 20 de episcopi din țară și din străinătate, aproximativ 100 de preoți, un reprezentant al Vaticanului, dar și oficialități locale.
Papa Francisc a transmis un mesaj de condoleanțe, acesta fiind transmis cardinalului Lucian, care, la rândul său, a transmis un mesaj de condoleanţe.
„Am aflat cu durere vestea trecerii la Domnul a Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu, episcop eparhial de Cluj-Gherla şi, înălţând rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, pentru a-i oferi acestui zelos păstor răsplata promisă slujitorilor săi fideli, doresc să-mi manifest apropierea spirituală şi mă unesc la doliul acestei biserici. Exprimându-mi sincere condoleanţe Preafericirii voastre, preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor Eparhiei de Cluj-Gherla, împart din inimă tuturor binecuvântarea apostolică”, spune Papa Francisc.

Comentarii

16/01/21 19:59
radu valentin

DUMNEZU EU SA-L ODINEASCA IN IMPARATIA SA !

17/01/21 12:09
BĂLĂI EMIL

Odihnă veșnică în lumina casei Tatălui Ceresc!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5