Fotbal. Liga a IV-a, etapa I

Victorie pentru dumitreni, la inaugurarea noului teren de fotbal

ACS Dumitra – Viitorul Lechinţa 4-0

O dată cu aniversarea Zilelor comunei Dumitra, duminică, 28 august, în jurul orei 16.30, a avut loc inaugurarea bazei sportive din localitate. La acest eveniment nu puteau lipsi oficialii judeţului nostru, între care Emil Radu Moldovan – preşedintele Consiliului Judeţean, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean - Alexandru Pugna şi Ioan Ţintean, primarul comunei Lechinţa – Romeo Florian etc.
Cu acest prilej, echipa locală de fotbal a debutat cu o victorie clară în partida cu Viitorul Lechinţa, aceştia fiind nevoiţi să scoată de patru ori balonul din poartă. Jocul echilibrat până în min. 31, când Cilean deschide scorul cu un şut din afara careului de 16 m, acesta fiind deviat de către un fundaş, după care intră în plasă. 1-0. Min. 55, Pop C. centrează pentru Tomoioagă, acesta plasează la firul ierbii, 2-0. Şapte minute mai târziu, Burduhos este faultat în suprafaţa de pedeapsă, centralul partidei indică punctul cu var. Execută Moloca pentru 3-0. Ultimul gol al partidei cade în min. 76, când acelaşi Pop C. centrează pentru Seni Dănuţ, acesta trimite cu capul în plasa porţii lechinţele, închizând tabela de marcaj, 4-0.
În debutul reprizei secunde, jucătorul Cilean, unul dintre cei mai buni atacanţi în Liga a IV-a, a fost nevoit să părăsească terenul şi transportat la Spitalul Judeţean în urma unei accidentări mai severe. De remarcat buna organizare de care au dat dovadă gazdele, implicit a preşedintelui ACS Dumitra, George Bor, cel care l-a transportat pe jucătorul Cilean la Spitalul Judeţean. Toţi cei prezenţi la această partidă au rămas încântaţi de starea terenului, excelent, fiind, după părerea mea, un teren de Liga a II-a sau chiar de prima ligă.
„După cum am scris şi ieri pe Facebook, am participat la startul meciului din prima etapă a Ligii a IV-a dintre ACS Dumitra şi Viitorul Lechinţa. De asemenea, cu această ocazie a fost inaugurat şi noul teren de fotbal din comuna Dumitra, care din punctul meu de vedere se pretează inclusiv pentru meciuri din prima ligă! Felicitări administraţiei locale că a oferit tinerilor condiţii pentru practicarea sportului şi tinerilor din localitate pentru că fac acest loc plin de viaţă”, a spus Radu Moldovan.
ACS Dumitra: Adrieş, Sigartău, Ştefănuţ, Pop, Martău, Tomoioagă, Moloca, Cilean (min. 44 Burduhos), Coşneac, Poenar, Cioanca. Rezerve: Andronesi, Târnovan, Seni, Andreica. Antrenor Simion Dumitru şi secund Ioan Dumitru. Preşedinte George Bor.
Viitorul Lechinţa: Novoly, Raţ, Oltean, Mic, Bungărdean, Boiti, Eke, Biro, Rostaş, Lăcan, Tătar. Rezerve: Darlacsi, Fechete. Asistenţa medicală a fost asigurată de asist. Dorica Cute. Antrenor Tămaş Vasile.
Partida a fost arbitrată fără greşeli, avându-l la centru de Marius Poenar, ajutat la cele două linii de Răzvan Roiban şi Paul Sandu. Observator AJF, Titus Feier.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5