Victoria Fătu Nalaţiu şi Margareta Pop, prezente la inaugurarea Bibliotecii Naţionale a României

Biblioteca Naţională a României organizează o serie de activităţi cu ocazia deschiderii oficiale a noului său sediu, situat în Bd. Unirii, nr. 22, din Bucureşti, sub genericul O perspectivă asupra culturii – Biblioteca Naţională a României, care va prezenta publicului larg activităţile şi misiunea unei biblioteci naţionale, zonele de interferenţă între biblioteca naţională şi celelalte tipuri de biblioteci (publice, specializate, de învăţământ, de cercetare), între biblioteca naţională şi alte instituţii info-documentare, precum muzeele, arhivele, centrele culturale.
În cadrul evenimentelor se marchează Ziua Naţională a Bibliotecarului şi Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor, biblioteca având spaţiu formativ şi informativ în societatea secolului XXI.
Programul va include un portret al Bibliotecii Naţionale Pedagogice „I.C. Petrescu” şi, în dialog, o expunere privind programele de educaţie formală şi non-formală pe care le are în vedere Biblioteca Naţională a României, Conferinţa Naţională a Bibliotecarilor din Bibliotecile Şcolare, expoziţii şi momente artistice de sau dedicate elevilor, o nouă ediţie din seria Ora de literatură la Biblioteca Naţională a României cu Alex. Ştefănescu.
Printre cei care vor conferenţia vor fi Kelemen Hunor, Ministrul Culturii, conf. dr. Elena Tîrziman, director general, acad. Ioan Haiduc, preşedintele Academiei Române, acad. Gabriel Ştrempel, membru de onoare al Academiei Române, Alexe Rău, director general al Bibliotecii Naţionale a Moldovei, Nicolae Manolescu – ambasador UNESCO, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, prof. univ. dr. Mircea Regneală, preşedinte ABR – Asociaţia Bibliotecarilor din România, Doina Popa, preşedinte ANBPR – Asociaţia Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România.
Judeţul nostru este reprezentat de bibliotecarele Victoria Fătu Nalaţiu, cunoscuta scriitoare şi pictoriţă, şi Margareta Pop, referent la Casa Corpului Didactic, apreciate pentru rezultatele deosebite de la Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5