Victor Ponta: ,,Dacă vizita la Vântu a fost sau nu a fost decisivă, nu va putea stabili nimeni, niciodată”

Într-o analiză personală vizavi de eşecul înregistrat de Geoană la alegerile prezidenţiale, vicepreşedintele PSD Victor Ponta spune că ,,îşi asumă alături de Mircea Geoană toate lucrurile bune şi proaste, mai puţin vizita la Sorin Ovidiu Vântu”.

,,Eu am făcut parte din staful lui Mircea Geoană şi îmi asum alături de el toate lucrurile bune şi proaste, mai puţin unul, vizita la Sorin Ovidiu Vîntu. Nu am ştiut de aceea vizită,deşi am stat lângă dânsul şase săptămâni, aproape zi şi noapte. Restul e meritul şi vina celor care au fost acolo. Dacă vizita la Vântu a fost sau nu nu a fost decisivă, nu va putea stabili nimeni niciodată. Fiecare om are propria opinie asupra acestui lucru”, a subliniat Victor Ponta.

O opinie proprie are şi europarlemenatarul PSD Adrian Severin. Acesta a aplicat joi, la Consiliul Naţional, o lovitură celui care a contribuit la detronarea sa din fruntea grupului de eurodeputaţi ai partidului. Severin l-a interpelat pe Mircea Geoană, arătându-i că scuzele privitoare la vizita efectuată la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu nu explică şi motivele pentru care a descins în miez de noapte la locuinţa acestuia.

De asemenea, Institutul ,,Ovidiu Şincai”, condus de Adrian Severin, a apreciat, într-o analiză asupra alegerilor prezidenţiale, făcută publică în urmă cu aproximativ două săptămâni, sub titlul ,,Cezarul a învins!”, că principalul responsabil al rezultatelor alegerilor este Mircea Geoană şi identifică o serie de greşeli care au dus la pierderea strategică a competiţiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5