Vezi dacă te încadrezi să obţii ajutor de încălzire!

sursa: AJPIS BN

 

În conformitate cu OuG nr. 70/2011 cu modificările şi completările ulterioare, ajutorul pentru încălzirea locuinţei este o măsură de sprijin, suportată din bugetul de stat şi/sau, după caz, din bugetele locale, destinată consumatorilor vulnerabili cu venituri pe membru de familie situate până la 1,230 ISR (615 lei) şi care are drept scop acoperirea integrală sau, după caz, a unei părţi din cheltuielile cu încălzirea locuinţei. Ajutorul se acordă pentru consumatorii de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. Acesta se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, acesta fiind cel principal utilizat.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/27.08.2013 au fost modificate prevederile OuG nr. 70/2011, iar prin HG nr. 778/09.10.2013 au fost modificate normele metodologice de aplicare a OuG 70/2011, aprobate prin HG nr. 920/2011. Principalele modificări aduse actelor normative menţionate sunt următoarele:

Ø  Introducerea indicatorului social de referinţă (ISR) ca element de raportare a cuantumurilor ajutoarelor şi nivelurilor de venituri, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011. Valoarea actuală a ISR = 500 lei;

Ø  Ajustarea cuantumului ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale pentru a echilibra cuantumul ajutorului acordat pentru primele trei trepte de venituri, diferenţele fiind mari între acestea deşi veniturile sunt apropiate;

Ø  Introducerea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică în aceleaşi limite de venituri;

Ø  Introducerea obligativităţii prezentării de documente justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate şi situaţia juridică a locuinţei, pentru a se evita acordarea de drepturi necuvenite şi înregistrarea de debite ce nu pot fi recuperate;

Ø  Introducerea anchetei sociale ca mijloc de verificare a îndeplinirii de către solicitanţi a condiţiilor de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, în situaţiile care nu pot fi determinate cu exactitate pe baza documentelor justificative prezentate. Ancheta socială va fi obligatorie pentru solicitarea ajutorului de încălzire cu energie electrică pentru a evita acordarea de ajutoare pentru mai multe sisteme de încălzire utilizate în aceeaşi gospodărie;

Ø  Pentru ajutoarele de încălzire cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se reglementează plata acestora la începutul sezonului rece, pentru toate lunile sezonului, respectiv aceeaşi procedură ca şi în cazul beneficiarilor de ajutor social în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, care utilizează pentru încălzirea locuinţei acest tip de combustibil. Totodată, pentru beneficiarii de ajutor social plata ajutorului va fi efectuată, în continuare din bugetele locale.

În cazul beneficiarilor de ajutor de încălzire cu gaze naturale şi energie electrică, furnizorii de gaze naturale şi, respectiv, de energie electrică transmit facturile reprezentând consumul de gaze naturale, respectiv de energie electrică, care vor conţine, defalcat, ajutorul pentru gaze naturale sau ajutorul pentru energie electrică, precum şi suma individuală de plată stabilită ca diferenţă între contravaloarea consumului şi ajutorul efectiv calculat.

Limitele de venituri şi cuantumurile maxime ale ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt cele din anexa 1 la prezentul comunicat.

Pentru a beneficia de aceste ajutoare consumatorii vulnerabili trebuie să depună, la primăria de domiciliu, o cerere însoţită de documente justificative privind componenţa familiei şi veniturile obţinute în luna anterioară depunerii cererii. Aceste venituri calculate pe membru de familie nu trebuie să depăşească 1,230 ISR (615 lei).

Formularul de cerere şi declaraţie a componenţei familiei şi a veniturilor va fi pus la dispoziţia solicitanţilor de primăriile de domiciliu, dar poate fi obţinut şi în format electronic de pe site-urile primăriilor, al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, precum şi pe site-urile agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti (pe site-ul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud se găseşte la adresa: http://www.ajpsbn.xhost.ro/formulare/cerere_incalzire.pdf).

De asemenea pentru a putea beneficia de ajutor de încălzire persoanele singure, respectiv familiile nu trebuie să aibă în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deţinere cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, bunuri care se regăsesc în anexa 4 la Normele metodologice de aplicare a HG nr. 50/2011, modificată prin HG nr. 778/2013. Aceste bunuri se regăsesc în anexa 2 la prezentul comunicat.

Termenul limită pentru depunerea cererii pentru a beneficia de ajutor de încălzire pentru întreg sezonul rece, noiembrie 2013 – martie 2014, este 20 noiembrie 2013. Dacă consumatorii vulnerabili îndeplinesc condiţiile de acordare pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se face prin dispoziţie a primarului, după cum urmează:

a)      începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;

b)     începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după data prevăzută la lit. a);

c)      începând cu luna depunerii cererii pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună indiferent de data la care a fost depusă cererea.

 

 

Director executiv

Bob Nastasia-Ani

 

 

Anexa 1

 

Limitele de venituri şi cuantumurile maxime ale ajutorului pentru încăzirea locuinţei

 

Limite venituri

Cuantum lunar ajutor gaze naturale

Cuantum lunar ajutor energie electrică

Cuantum lunar ajutor lemne, cărbuni...

lei

ISR

lei

ISR

lei

ISR

lei

ISR

până la 155

până la 0,310

262

0,524

  240

0,480

  54

0,108

155,1 - 210

0,3102-0,420

190

0,380

  216

0,432

  48

0,096

210,1 - 260

0,4202 - 0,520

150

0,300

  192

0,384

  44

0,088

260,1 - 310

0,5202 - 0,620

120

0,240

  168

0,336

  39

0,078

310,1 - 355

0,6202 - 0,710

90

0,180

  144

0,288

  34

0,068

355,1 - 425

0,7102 - 0,850

70

0,140

  120

0,240

  30

0,060

425,1 - 480

0,8502 - 0,960

45

0,090

  96

0,192

  26

0,052

480,1 - 540

0,9602 - 1,080

35

0,070

  72

0,144

  20

0,040

540,1 - 615

1,0802 - 1,230

20

0,040

  48

0,096

  16

0,032

 

 

 

 

 

Anexa 2

 

Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, alocaţiei pentru susţinerea familiei sau a ajutorului pentru încăzirea locuinţei

 

Bunuri imobile

1

Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti

2

Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală            

 

 

Bunuri mobile*

1

Autoturism/autoturisme și/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile

2

Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani

3

Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze

4

Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei ”Delta Dunării”

5

Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată

6

Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale

7

Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric

(*)Aflate în stare de funcţionare

 

 

Depozite bancare

   1        

Depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei

 

 

Terenuri /animale și/sau păsări

   1        

Suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5