Vezi cum se ”aerisește” traficul cu 5 milioane de euro!

Autogară suspendată. Asta vom avea în Bistrița! La ce ne folosește o investiție cu o denumire parcă desprinsă din poveștile despre viitor: Centrul Intermodal de Transport Public?

Cu doar câteva săptămâni înainte de începerea campaniei electorale, primarul Ovidiu Crețu a anunțat semnarea contractelor de proiectare pentru câteva obiective de investiții foarte mari în Bistrița. Unul dintre acestea vizează realizarea Centrului Intermodal de Transport Public, proiect estimat la 5 milioane de euro.

Om de afaceri în domeniul transportului de mărfuri, umblat prin țările occidentale nu numai ca turist, Cristian Codărean s-a ”lipit” de acest proiect, pe care îl va susține în viitorul Consiliu local al Bistriței, ca parte a echipei PSD pentru forul legislativ local. De ce? Pentru că îl vede ca un proiect vizionar, care poate rezolva multe dintre problemele actuale existente în orașul nostru. ”Este o necesitate pentru municipiul nostru. Transporturile de mărfuri sau persoane sunt motorul care pun Europa în mișcare, de aceea acest centru este gândit răspundă nevoilor reale actuale: interconectare între toate tipurile de transport existente în Bistrița, cu gara CFR. Înseamnă fluidizarea traficului, siguranța pasagerilor și eficiență economică. Bistrița trebuie să se miște în același ritm cu Europa!” spune Cristian Codărean, candidat PSD pe lista pentru Consiliu local Bistrița.

Principala funcţiune a proiectului gândit în zona Gării este platforma suspendată, care preia ”atribuțiile” unei autogări publice, în vederea asigurării traficului de penetraţie pentru călători, dimensionată în aşa fel încât să ”adune” toată circulaţia şi staţionarea maşinilor de transport călători din zonă. Construcţia va adăposti sub nivelul platformei pe latura dinspre Piaţa Gării spații comerciale, iar în subteran vor fi construite parcări. Pe platformă vor fi permise şi construcţii uşoare gen chioşcuri, copertine la peroanele pentru călători, amenajări de spaţii verzi.

Beneficiind de o orientare foarte bună faţă de soare se permite şi montarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, acestea ar putea asigura necesarul pentru întreg ansamblu şi nu numai. Platforma va avea două benzi pentru autoturisme şi două trotuare pentru pietoni.Aceasta va lega cele două zone separate de structură feroviară respectiv zonă de sud- str. Gării, Rodnei, Aleea Trandafirilor și zonă de nord – str. Tărpiului, str. Industriei și care să preia toate funcțiunile unei autogări publice, a întregului transport în comun local cât și cel extern. Această legătură rezolvă toate problemele în ce privește traficul aglomerat din zonă și ar realiza o legătură directă și facilă între partea de NE și partea SV a orașului cu o relație foarte bună cu toate ieșirile din oraș și cu principalele artere ale orașului. Accesul pe platformă se va face prin două rampe cu trecere directă care să lege str.Gării cu str. Tarpiului ce asigură ieșirea din oraș pe direcția Năsăud și Cluj, relația cu str. Industriei urmând a se facă din str. Tarpiului printr-o buclă de întoarcere pe str. Narciselor și pe str. N. Drăgan. În cadrul proiectului se vor amenaja toate intersecțiile la nivel ale străzii Gării, Tărpiului, Rodnei, Industriei, Aleea Trandafirilor cu alte străzi și drumuri publice și vor fi amenajate str. Gării, str .Industriei, Tărpiului, Rodnei – legătura cu str. Gării, Legătura cu str. Arțarilor, cu Aleea Trandafirilor, legătura cu str. Narciselor și str. Nicolae Drăgan astfel încât obiectivul să poată funcționa la capacitate maximă. Strada Tărpiului va fi prevăzută cu 4 benzi de circulație pană la Narciselor, iar de acolo până la intersecția cu Drumul Cetătii va fi cu 3 benzi.

Centrul Intermodal de Transport Public vine să completeze o altă mare investiție realizată la nivelul municipiului Bistrița: stația CFR. Cristian Codărean spune că în toată lumea civilizată există o interconectare a transportului public. ”Vedem peste tot astfel de centre, unde călătorul coboară din tren și se urcă în autobuz sau în taxi. Sau închiriază o bicicletă și merge unde are de mers. Și ni se par foarte interesante și îi lăudăm pe străini că sunt cu un ceas mai deștepți decât noi. Păi nimic nu ne împiedică să fim și noi!” spune Cristian Codărean.

Material de propagandă electorală difuzat de SC CPE Răsunetul SRL, la comanda Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud, Cod Unic de Identificare atribuit de AEP: 21160002


 

 

Comentarii

24/05/16 15:02
Vizitator

Centrul intermodal este o tampenie "marca Cretu", ca atatea altele. O platforma de beton cocotata peste peroanele de tren este o solutie complicata, costisitoare si inutila cu atat mai mult cu cat activitatea feroviara in gara Bistrita este redusa la cateva trenuri de calatori. Pe de alta parte, la cate trenuri si ce fel de trenuri vin sau pleaca, sala de asteptare si peroanele stau mai mult goale. Ce rost are sa mai faci o platforma suspendata sub care nu se intampla nimic. Pe de alta parte nu se rezolva nici problema fluidizarii circulatiei auto in zona garii. Dimpotriva, accesul pe platforma presupune construirea unor rampe care complica si mai mult circulatia, intrucat strazile din jurul garii sunt inguste. De aceea, o solutie mai realista si posibil de realizat ar putea fi eliminarea tuturor liniilor secundare de manevra care ies din gara spre Unirea, astfel incat sa ramana doar linia principala care duce spre Bistrita Bargaului. Operatiunile de manevra feroviara ar putea fi mutate in partea de vest a garii prin construirea unui triaj intre pasarela veche si pasarela noua. Daca se muta si activitatea de transcontainer CFR din gara Bistrita, in locul ramas s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogara, fara a mai fi nevoie de platforma suspendata. Astfel, gara Bistrita fiind cap de linie ar putea fi amenajata precum Gara de Nord din Bucuresti in care intra si ies trenurile de calatori. Circulatia feroviara spre Bistrita Bargaului este extrem de redusa si prin urmare legatura intre strada Garii si Tarpiului s-ar putea realiza printr-o trecere la nivel cu calea ferata.
In felul acesta s-ar putea deschide nu doar circulatia auto intre Strada Garii si Tarpiului prin trecere la nivel cu calea ferata peste o singura linie, la fel ca pe strada Cuza-Voda sau Ioan Slavici, dar si in zona strazii Romana, ceea ce ar fluidiza si mai mult circulatia auto in zona de peste calea ferata.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5