Vezi cine a câştigat concursul „EXPRIMĂ-TE LIBER!” şi va participa la etapa naţională!

Miercuri, 12.04.2017, a avut loc Concursul Exprimă-te liber, etapa judeţeană, pentru elevii din ciclul gimnazial şi liceal, la sediul CJRAE BN, Bistriţa. Scopul acestui concurs a fost implicarea elevilor de gimnaziu şi de liceu în pregătirea unor lucrări ingenios concepute şi transmiterea unor mesaje educaţionale de impact prin intermediul diferitelor tehnici de exprimare specifice art-terapiei. Tematica propusă pentru această ediţie a fost: „Managementul conflictelor”. Concursul a fost organizat de consilierii școlari din cadrul CJAP: Harap Cristina - coordonator, Florea Bianca, Pavelea Tudor-Daniel și Cihărean Iulia.

Prin acest proiect consilierea se realizează în cadrul unui concurs cu public, în care rolul consilierului este preluat de către elevii participanţi, care transmit mesaje pozitive, educative şi originale pe o tematică de actualitate, prin tehnici de exprimare art-terapeutice, la liberă alegere. Elevii s-au exprimat liber, individual sau în grup, modalitățile de participare la concurs au fost: participare directă (participare efectivă) – 13 participanți - utilizând tehnici art-terapeutice (muzică, dans, teatru) și indirectă  - 29 participanți - utilizând tehnici art-terapeutice (desen/pictură,  compoziţie literară).  La etapa judeţeană, organizată de CJRAE BN şi CJAP BN, au participat 42 de elevi din  şcoli gimnaziale şi licee din județ.

Elevii care au trecut de etapa judeţeană şi au obţinut  locul I la fiecare secțiune (participare directă și indirectă) vor participa la faza naţională a concursului “Exprimă-te liber” la Zalău, iar câştigătorii vor fi premiaţi cu diplome, sume de bani, tricouri şi genţi inscripţionate cu logo-ul concursului.

Pentru etapa județeană, rezultatele sunt următoarele:

LA NIVEL GIMNAZIAL:

Premiul I, participare directă: Ureche Adriana, Ureche Mara de la Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu", Maieru – secțiunea dans (profesor consilier Borș Viorica).

Premiul I, participare indirectă: Vultur Melissa de la Liceul de Arte C. Baba, Bistrița – secțiunea desen/pictură (profesor consilier Toader Anca).

Premiul I, participare indirectă: Bungărdean  Dan, Arjoca Daria, Niculae-Moldovan Cristina de la Liceul de muzică T.Jarda, Bistrița – secțiunea compoziție literară (profesor consilier Grumezea Alexandra).

LA NIVEL LICEAL:

Premiul I, participare directă: Iloaie Flavius, Neamțiu Oana, Ureche Sorina, Boșca Lenuța de la Liceul Teoretic ”Solomon Halița” Sîngeorz-Băi, secțiunea dans (profesor consilier Ureche Ana-Maria).

Premiul I, participare directă: Sărmaş Vlăduţ, Homei Titus de la Liceul de muzică T.Jarda, Bistrița – secțiunea compoziție muzicală (profesor consilier Grumezea Alexandra).

Premiul I, participare directă Rus Alexandra, Croitor Valerica, Ureche Samuel, Bontas Mihai de la Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu", Maieru – secțiunea scenetă (profesor consilier Borș Viorica).

Premiul I, participare indirectă: Rus Diana de la Liceul Teoretic C.R. Vivu, Teaca – secțiunea compoziție literară (profesor consilier Roman Cosmina).

Premiul I, participare indirectă: Legian Nicoleta de la C.T. Infoel, Bistrița – secțiunea desen/pictură (profesor consilier Hudrea Daniela).

Juriul care a desemnat câștigătorii a fost format din: director CJRAE BN – prof. Sidor Luciana, coordonator CJAP BN – prof. Harap Cristina, director Grădinița cu Program Prelungit nr.6 Bistrița – Moldovan Liana și profesor consilier – Cihărean Iulia. Evenimentul nu putea avea loc fără implicarea profesorilor consilieri: Toader Anca, Grumezea Alexandra, Roman Cosmina, Borş Viorica, Hudrea Daniela, Florea Bianca, Harap Cristina și Pavelea Tudor-Daniel, care alături de cadrele  didactice  din şcoli au reuşit să valorifice potenţialul copiilor şi  să scoată în evidenţă adevăratele talente. Le mulţumim. 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5