Vezi care sunt cei patru dascăli bistriţeni ce au obţinut nota 10 la examenul de definitivat!

Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat rezultatele candidaţilor la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ. Din cei 180 de candidaţi din judeţul nostru care au avut dreptul de participare la acest examen, s-au prezentat la proba scrisă 150.

Potrivit inspectorului şcolar Daniel Stanciu, rata de promovabilitate este de 76%, reprezentând candidaţii care au avut nota de examen minimum 8.

Din judeţul Bistriţa-Năsăud, nu mai puţin de patru profesori au luat examenul cu nota 10, obţinând nota maximă atât la cele două inspecţii, cât şi la portofoliu, dar şi la proba scrisă. Este vorba despre Daniel Bogdan Ionaşcă de la Şcoala Gimnazială nr. 1 A Rebra – profesor de educaţie fizică şi sport, Liliana Diana Bozbici de la Şcoala Lucian Blaga -  profesor pentru învăţământul preşcolar, Lucreţia Linuca Ciurcău de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 Năsăud – educatoare şi Lenuţa Daniela Şimon de la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu – profesor pentru învăţământul primar.

Au participat la acest examen candidaţii au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obținute la cele 2 inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Lucrările scrise au fost evaluate în  6 centre organizate la nivel naţional, anume la nivelul inspectoratelor școlare din județele Alba, Bihor, Brașov, Iași, Prahova și din Municipiul București.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.

Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 24 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 25 iulie, până la ora 14:00.  Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pesite-ul anterior menţionat în data de 27 iulie 2018.

Cadrele didactice promovate  dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant şi poate intra pe o rută  de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5