Vasilii cel nebun pentru HRISTOS (1)

Oamenii purtaţi de duhul lumesc aleargă după slavă deşartă, funcţii înalte şi putere încă din copilărie şi putem vedea aceasta la clasele de elevi, unde primirea unei funcţii încântă şi umple mica fiinţă de orgoliu. Nu mai vorbim de omul adult şi este suficient să privim viaţa politică spre a avea măsura tristului spectacol.

Contrar acestui spirit, în creştinismul timpuriu cu deosebire, s-a dezvoltat o atitudine contrarie. Oameni bogaţi şi chiar împăraţi părăseau totul şi intrau în mănăstire sau se făceau pustnici. Preferau să fie săraci, smeriţi, dispreţuiţi, ba chiar socotiţi nebuni, urmând Domnului IISUS, Care pentru mântuirea lumii a primit să fie sărac încât “nu avea unde să-şi plece capul”, dispreţuit, hulit şi batjocorit, socotit nebun de nişte netrebnici.

Acest Sfânt Vasilii (cum zic ruşii) despre care vorbim, cinstit foarte în Biserica Rusă, s-a născut în familia unor ţărani şi crescând a fost dat ucenic la un cizmar. Era foarte evlavios, singuratic şi om al rugăciunii încă din copilărie, uimind pe toţi, iar Dumnezeu i-a dăruit devreme darul profeţiei. Vorbea foarte puţin. Se spune despre un negustor că a venit la el să-I facă mai multe perechi de încălţăminte dar el a refuzat cu încăpăţânare, spre uimirea clientului, care plătea ca un boier ce era. După plecarea aceluia, întrebat, Vasilii a zis -spre mirarea tuturor: ”Moartea îi stă la uşă. Nu are el nevoie de încălţăminte.”