Vasile Dâncu a trecut la cele veşnice. Mesaje din partea Uniunii Scriitorilor şi SSBN

 Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu durere

încetarea din viață a poetului Vasile Dâncu.

Odihnească-se în pace!

Irina Petraş, preşedinte USR Cluj 

Vasile DÂNCU (11 mai 1939, în Runcu-Salvei – 23 septembrie 2018, Cluj-Napoca). Tatăl sociologului Vasile Sebastian Dâncu. Poet autodidact. A debutat în revista Albina, Bucureşti, 1967. A colaborat la România literară, Steaua, Tribuna, Minerva, Cadran, suplimentul „Mesagerul literar şi artistic” al ziarului Mesagerul de Bistriţa. Volume de versuri: Cântece, 1974; Gravuri lapidare, 1990; Simple propoziţii, 2001, ediţia a II-a 2007; Slove rurale, 2010; Cântece, 2012; Chants, antologie de poeme în limba franceză, trad. Letiţia Ilea, 2013 (participant la Salon du livre, Paris); 75 de poeme, 2016.

 "Fixat sunt pe veci pe-o culme de deal, / n-am zeppelin, n-am aripi / doar bietul dor de ducă / îmi poartă gândul / prin multele cetăţi. / Mi-s drumurile scurte / şi se suprapun / ca firele de aţă pe un ghem."

"Satul meu / nicicând nu va pleca / în altă parte / să-şi caute norocul. În jurul lui se învârte / şi se toceşte lumea".

Vasile Dâncu

Vasile Dâncu nu este un ţăran care scrie poezii, el este un poet extraordinar care trăieşte la ţară, el este o specie ciudată azi, de neînchipuit pentru mulţi. Trebuie să ai într-adevăr o mare siguranţă de tine şi o mare nepăsare de ce-ar putea să spună despre tine cutare şi cutare ins cu condei, trebuie să ai o răbdare grozavă, trebuie să ai... Vasile Dâncu seamănă cumva cu acei mari scriitori americani care creşteau capre şi mergeau din când în când la târg să-şi vândă catârii. (D.R. Popescu)

Nu cred să se fi scris la noi o poezie în care zădărnicia gândului de a porni la drum şi imposibilitatea de a evada de sub puterea magnetică a locului să fie atât de simplu, sintetic şi frumos puse în cuvânt. Aş îndrăzni să spun că este surprinsă aici o trăsătură definitorie a sufletului românesc, aceea de mirare împăcare între „cu capu-n nori” şi „cu picioarele pe pământ”. (Ion Mureşan)

Prezenţă exotică şi tonică în poezia de azi, Vasile Dâncu profită, oricât nu şi-ar fi propus, de ingenuitatea scripturală, de candoarea conceptului. Poetul e un prerafaelit inocent, devenind hieratic, o biografie decantată în simplităţi şi rostită cu un timbru senin. (Al. Cistelecan)

Îmi erau (aproape) limpezi – după prima lectură a versurilor lui Vasile Dâncu – două lucruri: 1. că avem de-a face cu un poet al locuirii, unul pentru care locul obârşiei are o atât de mare însemnătate, încât dependenţa doar dorul de ducă întreţinut anume o poate mulcomi. Un poet care experimentează într-o variantă proprie balansul între exod şi înrădăcinare pe care îl trăia/scria un Ion Pillat, să zicem. Instalat domneşte în satul lui din deal, dintre dealuri, cu casa sprijinită pe cărţi, nu doar pe stâlpi trainici, el visează călătorii. Şi 2: că inocenţa lui e jucată, căci sforile poemelor sunt trase de o minte lucid-ironică, încântată de dansul ei pe sârmă între. (Irina Petraş)

 

         

................

Aflăm cu tristeţe că, cel care a fost colegul nostru, poetul Vasile Dâncu, membru al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, a încetat din viaţă.

            Dumnezeu să îl odihnească într-o lume mai bună!

            Condoleanţe familiei.

Andrei Moldovan, preşedinte SSBN 

 (11.05.1939, Runcu Salvei, BN – 23 septembrie 2018).

A debutat în revista Albina, Bucureşti, 1967.

A colaborat la Steaua, Tribuna, România literară şi altele.

A publicat volume de poezie: Cântece, Editura Dacia, 1974; Gravuri lapidare, Editura Dacia, 1990; Simple propoziții, 2001, ediția a II-a – 2007; Slove rurale, 2010; Cântece, 2012; Chants, antologie de poeme în limba franceză, trad. Letiția Ilea, 2013 (participant la Salon du livre, Paris); 75 de poeme, Editura Școala Ardeleană, 2015.

Despre creaţia sa poetică au scris Laurenţiu Ulici, D.R. Popescu, Victor Felea, Petru Poantă, Irina Petraș, Al. Cistelecan, Andrei Moldovan, Marin Bucur, I. Mureşan, N. Bosbiciu.

 

Trecut-am dealul/ vorbind cu mine însumi,/ gesticulând din mâini,/ visând, sperând/ la nemaipomenite succese ale vieţii./ Şi am ajuns/ în drumul cu asfalt,/ şi am văzut/ maşinile alergând/ pe lângă şi peste/ visurile mele…

 

 

Referinţe critice:

 

            Vasile Dâncu trăieşte în satul Runcu Salvei. Casa lui e undeva pe un deal. Acolo îşi cumpăneşte gândul şi versul după cum înverzeşte sau veştejeşte, după cum dă muguri sau se usucă sub ploi şi zăpezi ceasul cel mare al pământului. De acolo se uită în lume şi peste lume. Acolo stă el şi face planuri de evadare, acolo îmbătrâneşte visând lungi călătorii.

            Atât a fost omul acesta de ocupat cu studiul hărţilor lumii, cu rânduirea celor de folos la drum lung şi la drum scurt, cu desenarea schiţelor corabiei sale, încât abia târziu a observat că marea cea mare s-a retras, iar casa lui a ajuns un port pe un deal, un port ciudat pe un deal transilvan. De acolo, de la „căpitănia portului”, Vasile Dâncu a început într-o bună zi, prin 1966, să emită acte: documente cu deplină valabilitate pe Mările Imaginarului.

Ion Mureşan

 

            Vasile Dâncu nu este un țăran care scrie poezii, el este un poet extraordinar care trăiește la țară, el este o specie ciudată azi, de neînchipuit pentru mulți. Trebuie să ai într-adevăr o mare siguranță de tine și o mare nepăsare de ce-ar putea să spună despre tine cutare și cutare ins cu condei, trebuie să ai o răbdare grozavă, trebuie să ai... Vasile Dâncu seamănă cumva cu acei mari scriitori americani care creșteau capre și mergeau din când în când la târg să-și vândă catârii.

D. R. Popescu

 

            Prezență exotică și tonică în poezia de azi, Vasile Dâncu profită, oricât nu și-ar fi propus, de ingenuitatea scripturală, de candoarea conceptului. Poetul e un prerafaelit inocent, devenind hieratic, o biografie decantată în simplități și rostită cu un timbru senin.

Al. Cistelecan

 

            Îmi erau (aproape) limpezi – după prima lectură a versurilor lui Vasile Dâncu – două lucruri: 1. că avem de-a face cu un poet al locuirii, unul pentru care locul obârșiei are o atât de mare însemnătate, încât dependența doar dorul de ducă întreținut anume o poate mulcomi. Un poet care experimentează într-o variantă proprie balansul între exod și înrădăcinare pe care îl trăia/scria un Ion Pillat, să zicem. Instalat domnește în satul lui din deal, dintre dealuri, cu casa sprijinită pe cărți, nu doar pe stâlpi trainici, el visează călătorii. Și 2: că inocența lui e jucată, căci sforile poemelor sunt trase de o minte lucid-ironică, încântată de dansul ei pe sârmă între.

Irina Petraș

 

            Poemele lui Vasile Dâncu nu sunt încadrabile în vreo direcție literară contemporană, nici istorică, pentru că, raportându-se la marea literatură, el realizează o poezie a unei debordante sincerități față de sine însuși mai întâi, de o naturalețe care surprinde și care nu este cultivată de către confrații de generație într-o astfel de ipostază, poemele sale putând fi apropiate mai degrabă de opera pictorului postimpresionist Henri Rousseau-Vameșul. Iată un autoportret liric absolut neașteptat pentru un poet al colinelor, fie ele și cugetătoare: „Cei doisprezece,/ adunați prin tragere la sorți,/ așteptau supuși/ cu arma la picior./ Li s-a spus/ că după execuție/ fiecare/ va primi câte o soldă în plus./ Iată-i noaptea/ alergând pe străzi/ să-și schimbe banii/ pe vin ori pe femei,/ însă unul/ a cărui pușcă nu luase foc/ și-a cumpărat/ din prima librărie/ un caiet cu linii/ și un mugur de creion.” (Plutonul) Scriitorul ca un ucigaș ratat este fără îndoială o viziune coborâtoare din spiritul dostoievskian.

Andrei Moldovan

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5