Varujan Vosganian, la 10 pentru Bistriţa

Fostul ministru al Finanţelor, vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, va fi prezent, azi, la Bistriţa, la lansarea oficială a proiectul liberal ,,10 pentru Bistriţa”.

,,10 pentru Bistriţa” reprezintă strategia politică a organizaţiei municipale PNL pentru alegerile locale din 2012. În acest sens, conducerea organizaţiei municipale a PNL Bistriţa a anunţat că va monitoriza toate acţiunile puterii locale, va forma zece comisii care să găsească soluţii la problemele populaţiei şi va întocmi liste cu posibilii candidaţi pentru alegerile locale din 2012.

Proiectul va fi lansat în dezbatere publică, azi, de la ora 17.00, în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa.

,, Vrem să reuşim să ridicăm nivelul dezbaterii publice în oraşul nostru, câştigând sau nu, Bistriţa. Odată cu lansarea acestui proiect, nu ne mai rămâne decât un singur lucru, şi anume, să-l facem să funcţioneze. Sperăm să dăm un primar, Bistriţei”, a declarat Gelu Muthi, preşedintele PNL Bistriţa, în cadrul unei conferinţe de presă.

,,Prin această dezbatere publică, căutăm să ne legitimăm proiectul -10 pentru Bistriţa. Tot atunci vom lansa site-ul, sigla proiectului, iar dezbaterea publică se va desfăşura până în 15 mai, dată la care zece personalităţi îşi vor prezenta strategia şi viziunea lor în privinţa dezvoltării municipiului Bistriţa. Declar, încă, deschisă, lista pentru funcţia de consilier municipal al PNL. Ne mai lipseşte un arhitect şi un reprezentant al profesorimii. Îi aşteptăm pe cei interesaţi să vină să-şi prezinte proiectul”, a precizat vicepreşedintele PNL B-N, Dorin Dobra, responsabil cu oferta politică a proiectului.

Prin acest proiect, PNL încearcă şi înregimentarea în propriile rânduri a celor mai sonore voci din societatea civilă pentru a le arunca în cursa pentru alegerile locale din 2012. Vor fi prezenţi la dezbaterea publică de azi, reprezentanţii a 11 organizaţii şi asociaţii non-profit din Bistriţa.

,,Prezenţa lor la dezbaterea publică de azi e un semnal pozitiv. Ne scoatem sufletele în stradă şi facem acest lucru pentru a reuşi să activăm societatea civilă a acestui oraş”, a mai spus Dorin Dobra.

Cele zece comisii, cu propunerile aferente de leaderi, sunt următoarele:

1.Principiile de funcţionare a unei administraţii locale descentralizate. Filosofia bugetară liberală- Andrei Rusu;

2.Reforma administraţiei publice în Bistriţa - Florin Găurean;

3. Susţinerea mediului de afaceri privat. Politici de atragere a investitorilor- Gelu Muthi;

4. Ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului – Marius Armean;

5. Educaţia şi învăţământul, sport, recreere- Samuel Coman;

6. Sănătatea şi educaţia sănătăţii – Victoria Bindea;

7.Religie, cultură, patrimoniu şi turism- Gavril Ţărmure;

8. Asistenţă socială- Valeria Tămăşoi, Marin Rus;

9. Dezvoltarea urbană. Zona metropolitană a Bistriţei- Dan Molnar;

10. Protecţia mediului, salubrizarea fizică - Sorin Hangan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5