Un tânăr din Budacu de Jos, reţinut pentru viol şi tâlhărie

Marian Ioan B. (20 ani) din Budacu de Jos a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi tentativă de tâlhărie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ BN, subinspector Mihaela Moldovan, Maria N. (55 ani) din localitate a reclamat la Postul de Poliţie Budacu de Jos că tânărul a pătruns în locuinţa sa pe uşa de acces, care era închisă dar neasigurată, a lovit-o cu pumnii şi picioarele, şi apoi a violat-o.

Echipa operativă a stabilit, în urma cercetărilor la faţa locului, că povestea femeii nu se confirmă în întregime. În timp ce se deplasa spre casă, tânărul a observat-o pe victimă în curtea locuinţei proprii. Acesta i-a propus femeii să servească băuturi alcoolice împreună, iar ea a acceptat. După un timp, bărbatul i-a cerut să întreţină raporturi sexuale, iar pentru că a fost refuzat a început să o lovească peste faţă şi corp, actul sexual consumându-se împotriva voinţei femeii. După ce şi-a satisfăcut pornirile animalice, bărbatul i-a solicitat victimei să-i dea banii pe care-i are în locuinţă, aplicându-i încă două lovituri cu pumnii, apoi a căutat prin sertare şi, negăsind nimic de valoare, a plecat. La examenul medico-legal s-a stabilit că victima prezenta leziuni corporale, produse prin lovire cu un corp dur.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5