Un roman al silvicultorilor

            Până la cei 58 de ani, inginerul silvic Grigore Avram, doctor în silvicultură, originar din Maierul Năsăudului, deci familiarizat cu viața și munca silvicultorilor, a parcurs toate treptele de formare specifice unui profesionist care își cunoaște temeinic disciplina în care s-a afirmat încă de pe băncile facultății. Ambițios și perseverent, puțini ca el sunt cei care își cunosc atât de bine profesia, cu o experiență de invidiat în domeniu, a fost inginer silvic, șef de ocol, director tehnic, membru în Consiliile Științifice ale Parcurilor Naturale din Munții Maramureșului, Munții Apuseni, Munții Rodnei, consilier al secretarului de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, inspector-șef la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Cinegetic Cluj, Consilier superior în Garda Forestieră Cluj, profesor asociat la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad și la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca; este calificat în abilități manageriale în cadrul programului de instruire de Mediu, precum și de management în cadrul instituțiilor și autorităților publice. Ca specialist în silvicultură a publicat cărțile: Pădurile județului Bistrița-Năsăud din cele mai vechi timpuri până astăzi (coautor, 2002), Reconstrucția ecologică a pădurilor de pe clina sudică a Munților Rodnei afectate de doborâturi de vânt (2006) și Dicționar de silvicultori (2007); la acestea, se adaugă numeroase studii și articole tipărite în reviste de specialitate.

            În domeniu literar s-a remarcat cu volume de poezie (Lacrima nopții, în 2000, Rugi - 2005, Sub cerul gol - 2008, Cuib - 2009, Cu rând - 2012), romane (Anul șarpelui - 2013, Da de unde – 2015) eseu (Pădurea altfel – 2009, Contra răului din noi – 2010, Podoime – 2012), toate de certă valoare artistică,  bine primite de  critica literară.

            Cel mai recent roman, tipărit la finele anului trecut (Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2022, 361 pagini), se intitulează La poalele Sodomei. Acțiunea este plasată în Maramureșul istoric, în special în Moisei și împrejurimi, când internetul nu intrase definitiv în viața oamenilor. În această parte a țării, după 1989, aici, au apărut cei mai mulți oameni de afaceri cu lemnul, traficanți de mașini furate din Occident, dar și traficanți de droguri și de țigări de contrabandă. Personajele care îl populează sunt cât se poate de verosimile, majoritatea puse „pe ciupeală și pe căpătuială”, cu „rosturi mercantile”. Protagonistul central, Emil, este un tip sensibil din fire, dar influențabil, afemeiat, labil psihic, care devine din profesor de chimie un investitor și om de afaceri de succes în exploatarea lemnului din zonă. Se știe că, odată cu reconstituirea dreptului de proprietate, statul a pierdut o bună parte a fondului forestier, mai cu seamă că parlamentul bicameral a votat o lege parșivă și incoerentă în privința retrocedării terenurilor pădurilor deposedate de către foștii comuniști (începând cu 1948 și încheiată după un deceniu și jumătate), aplicată în mai multe trepte. Prin diferite mijloace necurate, îndoielnice și ilegale, mulți au obținut hectare de păduri pe care le-au vândut rapid „întreprinzătorilor” la prețuri mai mult sau mai puțin modice. Culisele afacerilor dubioase cu fondul forestier și reconstituirea dreptului de proprietate, făcut prin instanță, dovedește că autorul este un bun cunoscător atât al mentalității unor magistrați corupți, cât și a mentalului colectiv; întâlnirea dintre Boierul, un ins „mincinos și egoist”, și coruptibilul judecător Roman este memorabilă prin întrebarea directă, tupeistă, dar realistă și utilă, adresată de Boier  magistratului: „Cât mă costă să mă rezolvi și pe mine cu zece hectare de pădure?” După ce-l fierbe puțin, vine și răspunsul pe măsura întrebării: „Douăzeci de mii de euro”; Boierul este atât de perfid, încât îl păcălește pe însuși „apărătorul” justiției, Roman. Precizăm că majoritatea personajelor s-au orientat spre activități profitabile, de cele mai multe ori ilicite, au obiceiuri moștenite și adaptate vremurilor actuale, iar prieteniile se leagă după principiul „nu se știe niciodată când ai putea avea nevoie de unul ca el”. Așa procedează: Brelacă, Nemțucu, amândoi cam zgârciți din fire, Vasile Veșca, Luca Burtan, Păvăluc al lui Irina, medicul Grigore Gotan, Vasile Coman, Ionuc Tomoiagă și alții, cu toții practicând afaceri oneroase, ajungând să se judece după tipul de mașină de lux, „scumpă cam cât un apartament în centrul Clujului”, vestimentație, vilele sau pensiunile deținute. Obișnuiți cu goana, pânda și dibuirea vânatului, chiolhanurile lor erau formate din: salam de cerb lopătar, carne de urs în amestec cu cea de mistreț, pastramă de căprior și de mistreț, slană de porc de casă, jumări prăjite în untură de porc mistreț, icre de păstrăv indigen, mușchiuleț de căprior cu hribi și spumă de vin, brânză de oaie, sortimente de pește, tocăniță de cerb, ceapă roșie tăiată mărunt, ulei de măsline și oțet de mere. Firește, mulți sunt campioni la băutură, beau de sting, vinuri alese:  roșu de Purcari, Cabernet-Sauvignon, Merlot și Malbec, dar și whisky, alții sunt mai puțin rezistenți. De multe ori, goana după câștig se încheie tragic, rivalitățile dintre ei sunt crunte, Vasile Veșca moare după o bătaie cu Luca Burtan, asistați de Păvăluc al lui Irina, tustrei parteneri de afaceri.

            Personajul cel mai plauzibil, dar și cel mai controversat este neșcolitul Grigore Iuga, poreclit Boierul, cel care avusese o copilărie nefericită, cu amândoi părinții alcoolici, armata fiindu-i a doua școală a vieții, viclean, mârșav, uns cu toate alifiile, el făcând parte din stirpea lui Dinu Păturică, Tănase Scatiu, Gorică Pirgu, Stănică Rațiu și alții. Afacerile Boierului, proprietar al unui hotel cu restaurant, se împletesc cu cele de întreprinzător cu lemnul. El are ca partener de afaceri pe Vladiana, o fată versată, dar de o tinerețe provocatoare, care își câștigă existența punându-și la dispoziție instrumentul fericirii, numai cu persoane sus-puse, în special căsătorite, de preferință politicieni și afaceriști, născută anume a ispiti mințile înfierbântate ale clienților Boierului. Stratagema Boierului, atunci când joacă poker pe sume substanțiale de euro cu aceștia, este aceeași: să-i îmbete sau să-i drogheze cu ajutorul fetei, pentru ca, în final, să-i buzunărească și să-i jupuiască de bani. Povestea dintre Emil și Vladiana, „o escroacă inteligentă și scandalos de frumoasă”, merită citată drept model de șantajare, deși, în realitate, bărbatul n-a avut o relație interzisă cu ea. Interesant este faptul că Boierul, deși ținea la ea, o folosește ca damă de companie, fata acceptând sexul plătit, alegându-și momentul când clienții erau în stare avansată de ebrietate, pe care îi ușurează de bani „cu lejeritate”. Din păcate, ea va participa la o agapă cu interlopi, conduși de celebrul Mădularul, care, nu numai că o violează, dar o și bate aducând-o în stadiul de muribundă. Vladiana va fi abandonată într-o pădure, dar a avut noroc că a găsit-o un trecător, în stare inconștientă de hipotermie avansată. De aici, lucrurile iau o întorsătură cu o sută optzeci de grade. Boierul îi va plăti toate cheltuielile de spitalizare, Emil, în postură de îndrăgostit, tatăl a doi copii, îi va dona sânge, iar femeia se schimbă totalmente. Fiindcă Mădularul și ciracii lui au scăpat nepedepsiți, asta datorită relațiilor sus-puse ale acestora, abilul Boier devine justițiarul nedescoperit și îi va ucide atât pe interlop, cât și pe șoferul acestuia, fără a fi descoperit vreodată; asta, aducându-ne aminte de un personaj aproape similar din saga Millenium, începută de scriitorul Stieg Larsson. Culmea este că Vladiana îi iartă pe toți cei care și-au bătut joc de ea. Fata ajunge administratorul hotelului Boierului și dorește să fie un exemplu pentru tinere, „în sensul de a nu face și ele ceea ce a făcut ea”, pentru a nu-și compromite viitorul și a duce un trai decent.

            La poalele Sodomei este un roman realist contemporan; la un moment dat, personajele comentează aprins cazul cu monstrul de la Călărași, cel cu fetele răpite și ucise, sau poartă discuții ușor filosofice, de pildă, Emil, marele iubitor al naturii, cu soția sa, Magdalena, cel care se conduce după preceptul: „Pământul reacționează la conduita morală a omului”, fiind pedepsit și ucis, în final, ca o premoniție, de un copac doborât de niște muncitori forestieri în timp ce conducea mașina printr-o pădure, fiindcă nu și-a respectat familia, păstrând încă gânduri ascunse pentru Vladiana. De apreciat este, în primul rând, talentul de povestitor, autorul făcându-te părtaș la trăirile personajelor, la problemele lor conjugale, la comportamentul acestora în situații limită. Pentru a fi cât mai autentice, ele sunt prezentate cu poreclele lor: Grigore Iuga, zis Boierul, George, zis Sierul, Adrian Coman, zis Brelacă, Vasile Coman, zis Piratul, Ionuc Tomoioagă, zis Mânzul, Istrate Mihali zis Zile Grele sau Dragu Mamii etc. Un singur lucru țin să adaug: Grigore Avram nu uită că este și poet și vă dau doar două mostre: „Era într-o noapte târzie de vară aproape terminată, când somnul torcea visuri cu o veritabilă aromă de împlinire” și „…pentru că toamna chiar se apropia cu repeziciune, imaginea viitoare a codrului îl ducea cu gândul la un doliu al frunzelor fericite. În risipa de culori, pe care o vedea împrăștiată în frunzele care vor muri pe crengile arborilor, masivul păduros va domina întregul anotimp care stătea să înceapă, făcându-l să pară pe cât de timid și ruginiu, pe atât de înflăcărat și melancolic”.