Un internaţional român a văzut moartea cu ochii, după meciul de la Bistriţa !

sursa sportnews.ro

Alexandru Buziuc (19 ani), internaţional român de tineret, a trăit cumpăna vieţii noaptea trecută, după ce a scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident rutier, anunţă romaniatv.net. Jucătorul de la Gaz Metan Mediaş se afla într-un autoturism, pe raza localităţii Ilişeşti, din judeţul Suceava împreună cu un prieten, cel care conducea maşina, şi o fată în vârstă de 17 ani. Conducătorul auto îl luase pe Buziuc de la Bistriţa şi îl ducea acasă, la Suceava. Cu 25 de minute înainte de a ajunge la destinaţie, maşina celor trei a lovit o căruţă.

Cel care se afla în căruţă a explicat că un poliţist l-a pus să întoarcă pe loc, pentru că l-ar fi bănuit că transporta lemne furate. În urma impactului, fotbalistul, tânăra care stătea pe locul din dreapta şoferului şi căruţaşul au ajuns la spital.

“Căruţa nu era semnalizată”
Ioan Horoba, preşedintele de la Gaz Metan Mediaş, ne-a detaliat situaţia fotbalistului. “El oricum era accidentat, avea ceva la inghinali. A plecat aseară acasă, la Suceava şi pe drum, un poliţist a pus un căruţaş să întoarcă în drum. Ăla n-avea căruţa semnalizată, ăştia n-au văzut şi s-a întâmplat nenorocirea. Bine că n-a fost mai rău. Buziuc stătea în spate. Are un hematom şi o fisură la o vertebră. O săptămână va trebui să poarte guler cervical. Nu ştim cât va mai sta după aceea”, a declarat, pentru SPortNews.ro, Ioan Horoba. Într-un accident similar şi-a pierdut viaţa în urmă cu câteva zile fostul fotbalist Călin Zanc, care a murit pe loc după ce i s-a fracturat coloana. Buziuc stătea tot în spate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5