La noi

Un brav român

Traian Trifu Căta se vede că are grijă de mine, de vreme ce îmi trimite număr de număr revista „Familia”. Mai întâi, cine este acest distins intelectual ? El locuieşte în Banatul Sârbesc, în localitatea Vladimirovaţ-Petrovasâla, este inginer şi redactor şef al revistei mai înainte pomenite. L-am cunoscut la un simpozion de la Giula (Ungaria), apoi ne-am întâlnit în România, iar cu puţini ani în urmă un grup de bistriţeni i-am fost oaspeţi acasă, unde, de altfel, îşi are şi redacţia publicaţiei.

„Familia” ? Nu e vorba de cea de la Oradea, ci de revista periodică din Vladimirovaţ-Petrovasâla, editată de Biserica Ortodoxă Română din localitate de 18 ani încoace, cu o perseverenţă şi pasiune pentru care Trifu Căta este susţinut de un colegiu de redacţie alcătuit din români din Canada, SUA, Australia şi Austria.

Publicaţia este înregistrată la Ministerul pentru Informaţii şi în Registrul Mijloacelor Publice din Republica Serbia, iar tiparul executat (în condiţii excepţionale, atât în ce priveşte calitatea hârtiei cât şi a reproducerilor foto) la Timişoara.

În sumarul ei se găsesc informaţii, opinii referitoare la fapte ale românilor de pretutindeni, texte despre tradiţiile lor din Banatul Sârbesc şi de pe toate meridianele unde ei trăiesc, mesaje, poezii, fotografii ce surprind momente esenţiale din viaţa familiilor.

Nu ştiu dacă este vreo publicaţie din România care să fie difuzată în atâtea ţări, precum „Familia” lui Traian Trifu Căta. Iată: Austria, Australia, Belgia, Canada, Cipru, Croaţia, Costa Rica, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, R.Moldova, Olanda, România, Serbia, Suedia, SUA, Ucraina, Ungaria. Vorba cronicarului, care exclama admirativ: „Se sparie gândul !”

Doar cei care conduc destinele unei astfel de reviste cunosc cât zbucium, câtă alergare, cât sacrificiu (de toate felurile) sunt puse pe tapetul lacom al cuvântului tipărit.

Şi Traian Trifu Căta ştie aceasta cu vârf şi îndesat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5