Uliţa copilăriei primarului din Parva, în asfaltare

"Am început lucrările pe strada Valea Paltinului, privind modernizarea şi asfaltarea pe o lungime de 3 kilometri, finanţate prin P.N.D.L. Am copilărit în această zonă şi am ţinut mult să pot face ceva pentru aceşti cetăţeni. Cu greu, dar a venit și vremea aceasta”, anunţă primarul Ioan Strugari.

În fapt, este vorba despre un proiect privind modernizarea unor drumuri de interes local, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice, în baza OG 28/2013. Potrivit primarului părvean, per total, proiectul prevede asfaltarea a 10 km pe Valea Paltinului, Valea Vinului, Valea Brădăţelului, pe Borcuturi, valoarea totală fiind de este de 9,3 milioane lei. Lucrările sunt executate de Dimex Rebra Company. În paralel, pe Valea Paltinului, autorităţile locale vor demara un proiect la fel de important ca şi asfaltarea, poate chiar mai important, şi anume extinderea reţelei electrice către un grup de 30 de case care nu a beneficiat de această utilitate. Procedura de achiziţie publică s-a încheiat, investiţia fiind estimată la 500.000 lei pentru 1,5 km de reţea de medie tensiune.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5