Tuturor dascălilor care au trecut pe la Parva, la început de an şcolar...

Tuturor ,,dăscăluților” care au ,,trepădat”  (Ion Creangă)  pe la școala părvenilor, acum la început de nou an școlar.

Parva,-ae -  lecție de limba latină

pe care tatăl meu

a început-o aici, în 1943,

ca tânăr preot

al Bisericii Blajului.

După 33 de ani (1976)

descălecam și eu

în acest toponim

rostogolit din gura unei împărătese,

ca tânăr slujitor al limbii române,

în școala care se va îmbrăca în numele

lingvistului băștinaș, Vasile Scurtu.

Parva,-ae -  dulce blestem,

pe atunci un fel de

batalion disciplinar de rezervă

al Inspectoratului Școlar,

al județului Coșbuc-Rebreanu,

cum îi place să-l boteze,

prozatorul Cornel Cotuțiu.

Parva,-ae -  legare de glia didactică

a celor care erau depistați ,,pozitivi”

în dosarul personal.

Parva,-ae -  drum prăbușit

spre înălțare

în atâtea destine dăscălești,

pe care le-ai cotropit

prin greutățile învinse,

prin bucuria micilor etape de succes,

parcurse cu sufletul arând

pământul și cerul tău,

dar mai ales,

în inimile copiilor tăi.

Parva,-ae -  provocare interogativă:

,,- Ești tot acolo?”,

a prietenilor cuibăriți

în școlile de pe limba asfaltului

sau a celor cu acces la gările căii ferate.

Parva,-ae - localitate

cu munteni sadovenieni

care țineau la chimir,

ca pe o brișcă maramureșeană

pornirea ,,a te opune cu îndârjire”

chiar și dictaturii ceaușiste.

Parva,-ae – locul unde

am admirat, pe coline tale,

cele mai frumoase

și mai labișiene ninsori,

cel mai înstelat cer

odihnind peste vatra ta,

căldare, în care mămăliga

se îmbrățișa ermetic

cu laptele munților

stropiți cu veșnicii ,,picurate”

din tălăngile oilor.

Parva,-ae -  și azi te visez

urcând împreună dealurile tale

pentru a aduce ,,baieții și baietele ”

sub streșina școlii.

Drept răsplată, cum ar afirma poetul Ion Mureșan,

,,Dumnezeu, în marea Lui bunătate,”(,,Poemul alcoolicilor”),

îmi scotea în cale

câte o stână de oi,

închise în țarcul răzlogilor de brad.

Din cerul boltit peste culmile tale

zăpezile ,,torcând leneș” (Nicolae Labiș),

cădeau rotund peste oile

ciugulind fânul împrăștiat.

Ningea prăbușit.

Printre lesele stânii  priveam

și simțeam că mă aflu

la o mioritică ,,Cină de taină”.

Sufletul meu se pregătea

de exerciții de nemurire,

,,merinde”, cum ar fi zis,

profesorul măierean Sever Ursa,

pentru o viață și o moarte.

P.S. Am dorit să-i îmbrățișez liric pe foștii colegi de la școala din Parva, trăitori încă. Din anumite pricini, programata noastră întâlnire se amână sine die.