Tristețea unei librării

      Suntem trecători pe lângă clădiri, pe lângă peisaje, pe lângă monumente, pe lângă alte multe lucruri, în trecere, suntem trecători unii pe lângă alții. Ne bucurăm de ceea ce vedem, ne fac bine întâlnirile, mai ales după ce a trecut ceva vreme și, când revenim, observăm transformări uluitoare, cum ar fi modernizarea unui drum, renovarea unui edificiu, construcții noi, vesele și fericite, oameni lipsiți de griji, un mediu, cu adevărat desprins, parcă, din cadrul unui tablou al civilizației, ceea ce este tot mai greu de imaginat. Luați de valul imaginației, am crede că lumea aceasta chiar ar fi posibilă, în toată splendoarea ei, cu fântâni ce aduc umezeală vara și cu sobe îngrijite să dea căldura necesară pe timp de iarnă. Ar mai lipsi să curgă lapte și miere pentru fiecare, atunci când simte moment de răscruce, și  nimeni și nimic nu ar mai avea de ce să se plângă de viața aceasta „frumoasă și ticăloasă”. Și așa să fie, zi de zi nu avem cum să le înregistrăm, decât dacă ne-am transforma, peste noapte, în detectoare sensibile ale schimbării. Altfel, vedem în fața ochilor doar ceea ce ( ne ) este planificat.

      Direcții peste direcții se întretaie, ca o imensă răscruce de drumuri, din care facem parte. Și uneori părăsim regimentul, ne rătăcim de bună voie, spre delectarea sufletului însetat de frumos. Și îl răsplătim cu imagini de vis, cu pagini de neuitat. Dacă ar fi doar această față. Dar, în oglindă, răsare și reversul, un aspect prăfuit, o realitate ștearsă, tot mai obosită, cu ființe care nu se mai află în „marea trecere”, ci într-o mică trecere, neînsemnată, lipsită de idealuri, „de iubire și de sens”.

     Nimic nu poate fi mai dezolant, trecând pe trotuarul din față, decât o librărie ( care a fost ) goală, părăsită, dezafectată, cu vitrinele neșterse, care altădată străluceau de noutăți editoriale. Câți scriitori nu vor fi fost găzduiți, câte titluri de ... revistă, câte best seller-uri, câte personaje nu se vor fi amestecat în frumoasa și trecătoarea iluzie a celebrității!... Din interior, străbate aerul unei încăperi demolate, cu ziduri coșcovite, cu mobilier aruncat în mijloc, ca pentru un „proaspăt văruit”. Nici urmă de carte. E de bine, e de rău?!...  Pare că ele, „locatarele” îndelungate, au fost salvate la timp, au fost mutate și sortite să-și vadă în continuare de ... cititori. La exterior, ne însoțește sentimentul acela de a ocoli un teritoriu delimitat, cu bandă colorată, ca la un cadou frumos împachetat - ce conține cărți, bineînțeles - și pe care ar scrie „nu treceți!” Am trece, dar cum? Lacătul mare face carieră pe ușa librăriei, afișele au dispărut. Și parcă ne mai amintim scurte dialoguri cu librăresele amabile, gata oricând să caute o carte, să comande „pentru dumneavoastră!”

      Chipul unei librării s-a schimbat deodată. Din acel zăvoi viu, proaspăt, luminos și fermecător, a devenit un pământ uscat, ars de soarele uitării, cenușiu și șters. Cenușă. Capăt de cale... Librăria din centrul orașului s-a stins prea repede. Și cu ea, și bucuria noastră de a-i vizita standurile, de a mai cumpăra o carte nouă, de a răsfoi, pur și simplu, printre rafturi, câte o carte, în acea imagine nostalgică, romantică, seducătoare, de cititor în trecere.

      Am trecut de mai multe ori pe lângă librăria rămasă goală și pustie. Dar astăzi, fără să-mi dau seama, imaginea ei m-a atras cu o putere de nestăvilit. Ca atunci când ochii unei ființe reușesc, pur și simplu, să mă facă să mă oprim. Am stat câteva minute, uitându-mă lung la ce a mai rămas. Și, ca un flux, întâmplări au început să se deruleze prin memorie, întâmplări din librărie, care au fost, care ar fi putut să fie. Întâlniri cu scriitori, autografe, evenimente literare... Toate acestea sunt anume făcute pentru a se petrece într-o librărie. Nu în altă parte. Nici la restaurant, nici la muzeu, nici în biserică. Dispărând librăria, și viața literară se usucă,  se simte. Dar, „de-acum, s-a isprăvit!”... Legile compensației sunt puține și nu se aplică, după pofta inimii. Nu am spune că, în lipsa unei librării, a luat ființă o alta, nouă. Nici că, și fără o librărie, citim mai mult, cumpărăm cărți cu grămada. Cu atât mai puțin că tristețea unei librării ne face mai fericiți...

      Librăria reprezintă un fel de centru al orașului, un „kilometru zero” al vieții literare, educate. Dacă vrei să iei pulsul unei așezări, trebuie să mergi întâi în librărie, prima vizită să fie acolo. Ea va vorbi despre specificul acelui loc: „de-ntâmplări, mari, mici,/ care au înrâurit... / Restul e tăcere.” ( Shakespeare, „Hamlet”, actul V, scena 2 )

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5