TRIMBULINZII – o prezenţă spectaculoasă pe străzile cetăţii la Serbarile Bistritei Medievale 2015

Trupa de animatie stradala “Trimbulinzii” este o echipă specializată în teatru de stradă şi în story-telling. Are participări numeroase la festivaluri medievale şi de stradă din Sibiu, Cluj, Timişoara, Bucureşti, Alba-Iulia, Sebeş, Bistriţa s.a.Este formată din actori profesionişti din Sibiu şi din Bucureşti, coordonată de regizorul Bogdan Sărătean.
Momentele artistice ale trupei sunt descoperite şi împrospătate în ateliere de creaţie şi în participări la diferite evenimente cu specific stradal.Ele se bazează pe elemente de pantomimă şi pe elemente vizuale puternice, punctate de pe margine de câte un povestitor. Publicul este de cele mai multe ori implicat în demersul artistic, elementul interactiv fiind cel care dă savoare trimbulinzilor.
Paznicul Turnului din scenariul istoric al acestei editii a festivalului medieval va fi întruchipat de un concitadin al nostru. Este vorba de Paul Bondane – actor profesionist originar din Bistriţa (absolvent actorie la Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu). În ultimii ani a jucat în producţiile Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, pe scene naţionale şi internaţionale, sub bagheta unor regizori şi coregrafi precum:Silviu Purcărete,Alexandru Dabija, Gigi Căciuleanu, Bogdan Sărătean, Bogdan Georgescu, etc...
Mai departe, imaginile spun totul...
Serbările Bistriţei Medievale 2015 sunt organizate de Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bistriţa şi al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Complexul Muzeal Judeţean.
Sponsori principali: Leoni si Ambient.
Sponsori: Betty Ice, Urbana SA, Hotel Metropolis, Pombis, Pizzeria Tonight, Izvorul Minunilor, Salonul Cârlionţ.
Parteneri media: Bistriţa Culturală, Agerpres, Radio România Cluj, AS TV, Radio Someş, Radio Transilvania, Bistriţeanul.ro, Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, Zile şi Nopţi, Răsunetul, Bistriţa News, Calendar evenimente, City News, Gazeta de Bistriţa, e-Zine.
Mai multe informaţii pe site-ul www.bistritamedievala.ro
Preşed ex. Florin Săsărman

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5