Trei tineri din Ilfov, reţinuţi pentru furt şi tâlhărie

Poliţiştii au fost sesizaţi joi de către un agent de vânzări cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni de furt. „Din cercetările efectuate a rezultat faptul că în incinta unui magazin, situat în oraşul Năsăud, au pătruns două persoane care i-ar fi solicitat vânzătoarei diverse produse cu intenţia de a le cumpăra. Sub pretextul că s-au răzgândit în privinţa cumpărăturilor, aceştia ar fi pretins restituirea integrală a sumei plătite, în valoare de 200 de lei. În momentul în care vânzătoarea a pus banii pe tejghea, una dintre cele două persoane a luat suma de bani respectivă şi a părăsit incinta magazinului, lăsându-i vânzătoarei suma de 50 de lei”, se arată în comunicatul IPJ BN.

În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud au fost sesizaţi prin serviciul unic apeluri de urgenţă 112 de către o femeie, în vârstă de 64 de ani, din Năsăud, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în incinta magazinului pe care îl administrează de unde i-ar fi sustras 250 de lei. Prin acelaşi mod de operare, vânzătoarea a fost înşelată, fiind deposedată de cei 250 de lei, iar cele două persoane au părăsit locul comiterii faptei cu sprijinul unei a treia persoane.

„Din verificările efectuate de poliţişti, la scurt timp au fost identificaţi trei tineri, cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, bănuiţi de comiterea celor două fapte. Prejudiciul cauzat, în valoare de 380 de lei, a fost recuperat în totalitate. În cauză a fost întocmit un dosar penal, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi tâlhărie, iar faţă de ceilalţi doi tineri, în vârstă de 25 de ani, respectiv 34 de ani, cercetările sunt continuate de către Poliţia oraşului Năsăud sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la furt şi complicitate la tâlhărie”, precizează Poliţia bistriţeană.

Faţă de aceştia a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5