Trei scriitori, premiaţi la Gala Culturii

Centrul Cultural Municipal a invitat scriitorii la prima întâlnire Conexiuni din acest an. Cuvântul de bun venit a fost adresat de directorul Centrului, dr. Dorel Cosma, care a făcut un jurnal al activităţii pe anul trecut, şi al proiectelor frumoase care vor avea loc în 2012. Primul dintre acestea este Gala Culturii Bistriţene, unde vor fi premiaţi trei scriitori: Ştefan Veşcari, Nicolae Feier şi Florin Bojor. Apoi este pe agendă o întâlnire culturală a scriitorilor bistriţeni cu confraţii din Republica Moldova, la invitaţia Uniunii Scriitorilor. Preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, prof. Elena M. Cîmpan, a creionat un medalion al sărbătoriţilor lunii ianuarie Mihai Eminescu şi Grigore Vieru. S-au citit poezii, s-a vorbit despre ceea ce înseamnă cei doi poeţi pentru cultura naţională şi internaţională. În acest cadru a fost lansat volumul "Cel care se apropie - In memoriam Grigore Vieru. Însemnări şi eseuri”, apărut la Editura Cezara-Codruţa Marica, Tg. Mureş, sub coordonarea scriitorului Valentin Marica. Au participat scriitorii Ana Zegrean, David Dorian, Niculae Vrăsmaş, Vasile Filip, Ştefan Veşcari, Victor Ştir, Gheorghe Mizgan, Traian Parva Săsărman, Veronica Ştir, Suzana Deac, Virginia Brănescu, Lucreţia Bucur, Florin Bojor ş.a.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5