Trei proiecte cu finanţare europeană, depuse de Primăria Năsăud. Primarul Romocea: Aşteptăm semnarea contractului pentru reabilitarea blocurilor

Administraţia năsăudeană a depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest trei proiecte pentru care încearcă să obţină finanţare europeană. „Am depus prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 proiectul privind Centrul de zi pentru persoane vârstnice şi asistenţă medicală la domiciliu. Va fi, din punctul meu de vedere, un proiect extrem de benefic pentru oraş. Şi te loveşti de opoziţia extrem de vehementă a celor de la Comisia zonală pentru cultură şi patrimoniu de la Cluj. Tu rişti să pierzi un proiect de 750 mii euro în Năsăud, unde sunt peste 4500 de pensionari. Cofinanţarea este de doar 2%, modestă spun eu. Va fi amenajat Corpul C al clădirii primăriei în acest sens”, ne-a declarat primarul Mircea Romocea.
Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, prioritatea de investiții 8.1 - Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional şi local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale.
Valoarea totală a proiectului este de 2.835.054,08 lei (inclusiv TVA), contribuția proprie în proiect, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, fiind în cuantum de 56.701,15 lei.
Obiectivul general al proiectului constă în reabilitarea, modernizarea și dotarea infrastructurii existente pentru înființarea unui nou centru social fără componentă rezidențială destinat persoanelor vâstnice. Scopul proiectului este de a se contribui la dezvoltarea infrastructurii sociale de la nivel local, regional și național și creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale, prin înființarea unui centru social fără componentă rezidențială pentru persoanele vârstnice, prin intermediul căruia vor fi furnizate serviciile sociale de centru de zi și unitate de îngrijire la domiciliu.
De asemenea, a fost depus proiectul privind eficientizare energetică a Spitalului Orășenesc «Dr. George Trifon» din oraș. Proiectul a fost depus în vederea obţinerii finanţării prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritate de investiții 3.1- Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operaţiunea B - Clădiri publice.
Obiectivul general al proiectului constă în eficientizarea energetică şi reabilitarea termică a Spitalului "Dr. George Trifon" din oraşul Năsăud, în vederea conformităţii cu cerinţele minime de performanţă energetică ale clădirilor şi în vederea creşterii confortului pacienţilor şi al personalului medical.
În perioada imediat următoare urmează să fie semnat contractul de finanţare cu cei de la ADR Nord-Vest pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, etapa I”.
„Este o investiţie de aproximativ 1,5 milioane euro, cu participare financiară din partea comunităţii europene de 60%, Primăria Năsăud – 15% şi 25% cetăţenii, cu eşalonarea pe 36 luni, pentru cetăţeni”, ne-a explicat edilul năsăudean.
Acest lucru va reduce cu până la 40% consumul de energie termică și va schimba total aspectul acestor blocuri. Cele nouă blocuri vizate de acest proiect, cu peste 250 de apartamente, sunt A1, A2, A3, 5 ABC, 7ABC de pe strada Miron Cristea, bloc C2 de pe strada Bistriței, bloc 12 de pe Bulevardul Grănicerilor, bloc 1 şi bloc „Munca Colectivă „de pe strada Iulian Marțian.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5