Tradiţiile din Salva

Salva este una din localităţile României unde tradiţiile sunt încă păstrate la loc de cinste în sufletul locuitorilor. Cine nu a auzit şi nu a văzut portul mândru al sălăuanilor? Clopul cu păun şi cureaua cu mărgele, admirate de cei mai înalţi demnitari ai ţării, care au trecut pragul atelierelor de aici, de la regale Mihai, la preşedintele Băsescu. În Salva nu este casă de gospodari care să nu practice măcar unul din riturile ciclurilor vieţii, nu este om care să nu ştie ce este accea tradiţie. Studiul profesoarei Gabriela Sermeşan “Elemente de cultură tradiţională în comuna Salva”, apărut la Editura Saeculum din Beclean, sub îngrijirea scriitorului Andrei Moldovan, vine să întregească cele afirmate mai sus. Dascăl de limba şi literature română la cel mai mare liceu din Ţara Năsăudului, Colegiul Naţional “George Coşbuc”, Gabriela Sermeşan este un specialist legitimate al tradiţiilor, fiind absolventa unui masterat de Etnologie şi Antropologie. Cartea este structurată, în principal, pe două mari secvenţe: Cununa Grâului şi Obiceiuri de Înmormântare, nu înainte însă de un preambul cu repere ale comunei, de la aşezare geografică, la climă, relief, evidenţiindu-se aspectele de cultură materială şi spirituală şi gospodăria tradiţională. Puterea credinţei este vizibilă prin mănăstirea înălţată pe coama dealului, nu întâmplător în apropierea locului numit “Roata lui Todoran”, martirul trecut în rândul sfinţilor. Obiceiul Cununii Grâului, izolat şi el în zilele noastre, este păstrat mai mult ca o formă de divertisment decât ca o necessitate. Căci holdele nu se mai seceră cu mâna, industria europeană apărând şi la Salva. Gabriela Sermeşan are meritul de a atrage atenţia asupra demitizării datinilor, cultura materială luând teren în faţa culturii spirituale. Grâul este element sfânt în datinile năsăudenilor, fiind privit drept chip a lui Hristos. Ceremonia agrară a cununii este menită să asigure magic rodnicia câmpurilor, cununa fiind făcută din ultimele spice din holdă, în care se refugia spiritual grâului. De la tocmirea clăcii, la munca propriu-zisă, de la ceremonialul cununii, la masa gazdei, de la versurile cântecului dedicate evenimentului, la strigăturile din joc, toate sunt reliefate în studiu. Aflăm că nu este de glumit cu grâul şi că moşii şi strămoşii noştri luau foarte în serios acest ceremonial. Astăzi, el este doar un tablou de luare aminte, încăpăţânându-se să nu-l lase uitării sălăuani precum Virginia Linul.

Obiceiurile de înmormântare şi foclorul lor aduc o serie de concepţii sacre şi laice despre “ lumea ailaltă”. Printre practicile sălăoanilor în legătură cu morţii amintim scoaterea mortului cu picioarel înainte din casă “ să nu afle drum de întoarcere”, izbirea uşii după plecarea lui, pentru ca să nu fie cale de revenire, bocetul, procesul de separare de lume şi intrarea în lumea morţilor, lumânările cu rolul de a îndepărta spiritele rele şi a lumina calea mortului, doliul, părul despletit la femei, barba la bărbaţi, ajută ca obstacolele în calea mortului să fie îndepărtate. Când bolnavul se întoarce cu faţa la perete, vorbeşte cu morţii sau se aude cucuveaua e semn că va muri. Sfânta Taină a Maslului ajută bolnavul să treacă de pe graniţa celor două lumi, ori în cea a viilor, ori în cea a morţilor. Ceea ce lasă cu limbă de moarte decedatul e sfânt şi nu se poate încălcaMorţii vor reînvia la a doua venire în hainele în care au fost îmbrăcaţi. Sunetul clopotului e semnul comunicării dintre cer şi pământ, sufletul fiind în următaorea perioadă de 40 de zile în căutare. O carte plină de semnificaţii, întărită şi de legende cum ar fi cea a lui Truţa, femeia care a zdrobit duşmanul tătar. Un reper al culturii tradiţionale pus în scenă de Gabriela Sermeşan.