Verdict în cazul copilului maltratat:

«Toţi suntem vinovaţi de cele întâmplate»

Prefectul Szilagyi Ioan a declarat ieri, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, că vina pentru moartea copilului de doar patru ani maltratat de asistentul maternal aparţine întregii comunităţi, de la părinţi, bunici, vecini şi până la mult invocatul «sistem». «Pentru acest caz suntem de vină toţi, şi eu, şi dumneavoastră, şi vecinii care nu au auzit nimic, şi părinţii, şi bunicii care au ştiut să vină la televiziune, dar în atâta timp nu au venit să vadă copilul. Absolut toţi suntem de vină», a explicat înaltul funcţionar public.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, a precizat că, pentru stabilirea vinovăţiei, în paralel cu ancheta penală se derulează şi un control administrativ, ale cărui rezultate vor fi cunoscute în următoarele 10 zile. «În plenul Consiliului Judeţean vor fi făcute propuneri administrative, decizia va fi luată de cei 31 de consilieri judeţeni. Pe viitor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va prezenta lunar un raport de activitate, iar unul dintre consilierii de la cabinet se va ocupa de problematica asistenţei sociale şi a protecţiei copilului», a menţionat Liviu Rusu.

De cealaltă parte, directorul executiv Marin Rus a afirmat că demisia sa din staff-ul instituţiei nu ar reprezenta o soluţie pentru cele întâmplate. „Consider că demisia mea nu-şi are rostul acum, deoarece este începută o procedură care va arăta dacă sunt sau nu vinovat. Eu unul regret enorm ca şi om acest caz. Cred că dacă mi-aş da demisia nu s-ar rezolva nimic. Consider că stând şi muncind sunt mai de ajutor. În rest, las organele abilitate să ia decizii asupra mea”, a declarat Rus, concluzionând că o analiză completă a acestei speţe va fi făcută la finalizarea anchetei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5