TOT DESPRE NEPOS

Am primit la sfârşit de an, ca un dar frumos de Crăciun, o carte despre meleagurile năsăudene, a cărei lectură mi-a amintit de frumoasa mea copilărie cu vacanţe petrecute la Salva pe malul Sălăuţei. Ovidiu Petri, autorul acestei cărţi continuă nostalgicele sale rememorări începute în anul 2006, când a publicat cartea Satul meu drag. Se înţelege că satul său drag este Neposul natal (nu spune Creangă atât de frumos şi atât de adevărat: „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul naşterii mele… parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie”). Titlul însuşi al celei de-a doua cărţi este o subliniere a continuării, prin adverbul de la început, nu cu sens cantitativ, ci cu unul de reluare, de revenire şi de completare.

De data aceasta formula evocatoare este îndatorată şi modelului Creangă (cred că nici nu se poate sustrage cineva când evocă nostalgic anii copilăriei, de la acest model dominator în romanul autobiografic), prezentând chipul mamei şi al tatălui, al fraţilor şi al surorilor, în secvenţe biografice succinte, dar relevante. Ovidiu Petri este interesat şi de portretul celor evocaţi, aşa cum şi-l aminteşte după ani şi ani, rezumându-se uneori să arate că era „o femeie frumoasă” sau „un bărbat chipeş”, dar mai ales să noteze întâmplări memorabile, cum ar fi scrisorile mame primite în armată, pe care le citea şi le recitea cu drag până când un căpitan sfătos şi băţos „a ordonat ca scrisorile acestea ale recruţilor să fie adunate şi arse”. Despre tatăl său notează că era un fumător pătimaş, căruia îi plăcea să audă seara doina cântată de un flăcău care venea de la lucru. Am mai spus şi în însemnările de lectură despre cealaltă carte: Ovidiu Petri, profesor de limba şi literatura română, face parte dintr-o familie în care s-a manifestat puternic vocaţia didactică şi îndeosebi pentru predarea literaturii române, patru dintre fraţi îmbrăţişând această profesiune. La sesiunile de comunicări de la Bistriţa sau la Olimpiadele de literatură română „Mihai Eminescu”, am cunoscut şi eu pe unul dintre aceşti fraţi, Ilie Petri, distins profesor bistriţean, a cărui fiică, Domniţa Petri debutase atât de promiţător în poezie, dar despre a cărei activitate eu n-am mai aflat nimic.

A doua componentă tematică o constituie întâmplările şi oamenii din sat, aşa cum le-a reţinut copilul de odinioară, care a umblat cu Iordanul, s-a scăldat împreună cu prietenii săi în apa limpede a Someşului mare, a participat la dansuri şi reuniuni etc. Dar partea cea mai interesantă (şi mă gândesc şi la interesul istorico-literar) o constituie evocarea unor personalităţi ale locului, într-un fel de necroloage, de succinte portrete literare, după modelul portretelor celebre din Oameni care au fost de N. Iorga. Aşa sunt cei evocaţi de Ovidiu Petri „oameni care au fost” şi evocarea se face cu toată căldura preţuirii şi recunoştinţei şi despre venerabilul profesor Gavril Istrate, cel mai de seamă cărturar născut la Nepos, şi despre istoricul literar Gavril Scridon, care avea o preţuire aparte pentru studenţii şi profesorii din ţinuturile năsăudene şi despre doctorul George Trotin şi despre regretatul profesor Petre Istrate, „vărul Petrincă”, un harnic animator cultural braşovean etc.

O carte în care evocarea sinceră şi emoţia aducerii aminte, însoţite de lacrima recunoştinţei, oferă o lectură plăcută şi instructivă.