Top alcoolemie de Paşti la şoferii bistriţeni

Sărbătorile pascale au fost pentru unii bistriţeni au bun prilej de a se face "cui" şi de a se urca la volan. Câţiva au avut neşansa de a se întâlni cu echipajele de poliţie, alţii probabil au scăpat de data aceasta. Primii în top sunt tineri afumaţi bine de tot, dacă ne gândim că aveau o alcoolemie de peste 0,80 ...în aerul expirat. Cu toţii or fi umblat la udat, dar parcă au băut şi parfumul.

Cel mai tare...din parcare, pentru că a rămas pieton, este C.D. de 37 ani din Rebrişoara, care a condus un autoturism (înmatriculat în alt stat), având o îmbibație alcoolică de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expira. Acesta a fost luat prin surprindere de poliţişti, luni seara, pe DJ 172, în Rebrişoara. Normal, i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Locul doi îi revine lui E.V. din Dumitra, pentru care etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, acesta a intrat cu maşina într-un gard, pe care l-a distrus. La fel s-a întâmplat şi cu maşina. Accidentul s-a petrecut luni dimineaţa, pe la răsăritul soarelui, pe DN 17 D, în Cepari.

Locul trei îi aparţine lui I.V. de 24 ani din Tureac, depistat în noaptea de luni spre marţi, pe DN 17 în Prundu Bârgăului. Şi acesta era la volanul unui autoturism înmatriculat în alt stat, având o îmbibație alcoolică de 0.87 mg/l alcool pur în aerul expirat. După etilotest, a venit şi proba de sânge. Când se dezmeticeşte, urmează întâlnirea cu poliţiştii.

Ultima poziţie a podiumului, potrivit datelor transmise de IPJ BN, este adjudecată de C. F. de 23 ani din Dumbrăviţa, care a condus un autoturism (înmatriculat în alt stat), având o îmbibație alcoolică de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost oprit în trafic luni, pe DJ 171, în Căianu Mic.

Interesant este că toţi conduceau maşini înmatriculate "afară". Probabil că asta le-a atras atenţia poliţiştilor, ştiut fiind faptul că pe la alţii se mai acceptă câte o bere.
Î

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5