Tinerii iniţiaţi …ca ospătari şi lucrători în comerţ

Centrul de Formare Profesională Bistriţa va organiza două cursuri de iniţiere în ocupaţiile de ospătar şi lucrător în comerţ, destinat tinerilor care au împlinit 16 ani şi care doresc, după absolvirea acestora, să se angazeze pe perioada vacanţei.

Directorul executiv al AJOFM BN, Doris Moldovan, susţine că demersul vine în urma solicitărilor formulate de mai mulţi adolescenţi care ar fi dorit să se angajeze, să câştige un ban de buzunar, dar care nu ştiau să facă …nimic.

Astfel, după 72 ore de cursuri, tinerii ospătari vor avea “competenţe” în servirea preparatelor culinare şi a băuturilor, pregătirea locului de servire sau norme de igienă şi securitatea muncii. Lucrătorii în comerţ vor fi învăţaţi cum să promoveze un stand, cum să aplice procedurile de calitate, cum să comunice cu clienţii. Un astfel de curs de calificare, în mod normal, ar dura 720 ore, dar procedura a fost simplificată tocmai pentru că adolescenţii vor fi numai iniţiaţi.

Conform aceleiaşi surse, cursurile vor fi gratuite pentru persoanele care se înregistrează la AJOFM BN ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Înscrierile se fac zilnic, între orele 8.30 şi 14.30, la sediul AJOFM BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5