Tinerii de la Maieru vor fi înmormântaţi mâine, împreună. Măicuţele de la Odorheiu Secuiesc, unde a învăţat Anuţa şi sora ei, se roagă pentru sufletele lor

sursa foto facebook

Înmormântarea celor doi tineri care au sfârşit într-un tragic accident în noaptea dinspre dimineaţa de Rusalii, la Reteag, va avea loc mâine, de la ora 13.00. Vor avea loc două slujbe de înmormântare, preoţii fiind prezenţi acasă la fiecare familie, după care cortegiile funerare se vor întâlni urmând ca tinerii să fie îngropaţi împreună. În doliu şi în rugăciuni sunt şi măicuţele de la Aşezământul Sfântul Iosif din Odorheiu Secuiesc, acolo unde Anuţa Ureche a fost elevă timp de patru ani, alături de sora ei, Elena, ambele urmând Liceul Pedagogic. „Ne rugăm bunului Dumnezeu să le dea celor doi tineri odihnă veşnică. Suntem cu toţii cuprinşi de durere de la aflarea veştii, dar bunul Iisus ştie planurile cu fiecare dintre noi. A plecat acasă, spre înmormântare şi verişoara surorilor, care este la noi, la Aşezământ.
Au fost două surori care au învăţat bine, cu frică de Dumnezeu, cu dragoste faţă de aproapele, dovadă fiind şi faptul că amândouă urmau o facultate. Fie ca Iisus să aibă grijă de spiritul celor doi tineri”, ne-a declarat sora Emilia, superioara Casei din Odorheiu Secuiesc.
......................................

Nu au mai apucat sărbătoarea de Rusalii. Doi tineri în floarea vârstei de 22 respectiv 24 de ani din Maieru, mergeau la Cluj, la sora Anuţei, pentru a petrece sărbătoarea împreună. Nu au mai ajuns, găsindu-şi sfârşitul, conform Dejeanul.ro în jur de ora 1, pe DN17 in Reteag. Maşina a patruns pe contrasens, s-au rasturnat in santul din beton si s-a oprit intr-un podet din beton, fiind distrusa aproape in totalitate, bucati din ea sarind pe o distanta mare. Un sofer care trecea prin zona a sunat la 112, iar in scurt timp zona a fost impanzita de medici, paramedici, pompieri si politisti. Pana la sosirea echipajelor de interventie, o asistenta medicala din Reteag a incercat sa le acorde celor doi primul ajutor, insa nu a reusit, deoarece acestia se aflau prinsi intre fiarele masinii. Conform Dejeanul.ro, tanara aflata pasagera pe locul din dreapta se afla in stop cardiorespirator, iar medicii au inceput manevrele de resuscitare, insa fara rezultat. Soferul in varsta de 24 ani desi a suferit rani extrem de grave, avea puls. Acesta a fost preluat de o ambulanta cu medic de la Dej si transportat in coma la Spitalul Municipal Dej. Medicii l-au dus direct in sala de operatii, dar la scurt timp a intrat in stop cardiorespirator si nu a mai raspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Tragedie fără proporţii pentru familiile celor doi tineri Toader Mureşan şi Anuţa Ureche, ce se pare că se pregăteau pentru nuntă anul viitor. Anuța era învățătoare, iar Toader lucra în construcții. Doi tineri frumoşi, pentru care Cel de Sus a hotărât un alt destin de Rusalii, acum, când porţile Cerului sunt deschise.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5