TIHA BÂRGĂULUI, O VERIGĂ IMPORTANTĂ A DRUMULUI EUROPEAN

Primul semn al unei bune gospodăriri, pe întreaga întindere a drumului european ce traversează comuna Tiha Bârgăului, este grija şi respectul pentru proprietate şi păstrarea unui mediu curat. Pe raza comunei Tiha Bârgăului, unde a fost recepţionată modernizarea şoselei dinspre Bistriţa înspre Vatra Dornei, pe traseul străvechiului “Drum Împărătesc”, sunt împrejmuite terenurile şi modernizate clădirile principalelor instituţii publice, precum: Primăria şi Poliţia, bisericile ortodoxe, şcolile generale şi căminele culturale din Tiha, Tureac, Mureşeni şi Piatra Fântânelelor, care, alături de noile localuri ale grădiniţelor, şcolilor, dispensarelor şi caselor cetăţenilor bine întreţinute şi modernizate, se înscriu într-un tot unitar.

Prin efortul şi seriozitatea firmei „Geiger-Boegl”, lucrările la DN 17, pe tronsonul care traversează comuna Tiha Bârgăului au fost aproape finalizate, prin turnarea ultimului strat de asfalt, cel de uzură, a lucrărilor de artă (şanţuri, podeţe, ziduri de susţinere etc.), indicatoare şi balize de semnalizare, marcaje de ultima generaţie, au transformat trecătoarea peste Carpaţi într-un adevărat drum european, e drept, doar cu două benzi largi şi fără trotuare, cu cabioane de piatră, în loc de beton, cum era în proiect, dar cu refugii pentru intersecţiile de ieşire, cu benzi pentru atelaje, eventual pentru biciclişti.

Dintre principalele proiecte de investiţii ale anului 2009, finalizate, în derulare sau în fază de evaluare, în comuna Tiha Bârgăului, amintim următoarele:

- Finalizarea lucrărilor de extindere şi mansardare a sediului Primăriei comunei Tiha Bîrgăului;

- Construirea bazei sportive multifuncţionale – tip 2 – cu teren sintetic, în localitatea Tureac;

- Construirea Grădiniţei cu program prelungit în localitatea Tureac;

- Modernizarea Şcolilor Generale clasele I-VIII, din localităţile Tiha Bârgăului şi Mureşenii Bârgăului;

- Proiect integrat: Dezvoltare locală în comuna Tiha Bârgăului, judeţul Bistriţa - Năsăud (Modernizare drumuri comunale în comuna Tiha Bârgăului, Reabilitare cămin cultural în localitatea Tiha Bârgăului, Dotare centru social pentru persoane cu nevoi speciale);

- Asfaltarea drumurilor comunale, pe Valea Barnii, Valea Bicii, Valea Tureacului, a uliţelor scurte din Mureşeni şi găsirea unor surse de finanţare a proiectelor de drumuri turistice, la Ciosa şi pe Valea Tureacului - Iliuţa Bozghi.

- Alimentarea cu energie electrică la grup locuinţe localitatea Piatra Fântânele (zona de intrare, dinspre Bistriţa şi zona de ieşire, spre Vatra Dornei);

- Alimentare cu energie electrică la grup pentru 6 locuinţe localitatea Mureşenii Bîrgăului – Piatra Bridireiului;

- Construire Cămin Cultural în localitatea Mureşenii Bârgăului.

Realizările din comuna Tiha Bârgăului sunt dintre cele mai bune şi întăresc perspectivele înscrierii europene a comunei, ca o importantă verigă a celui mai important segment al drumului European din judeţul nostru.

Aceste frumoase realizări se datorează, în primul rând, primarului Vasile Dologa, un om de suflet care ştie să colaboreze cu viceprimarul şi întreaga echipă din aparatul primăriei şi consiliul local, factori cu care relaţiile sale au fost întotdeauna de bună înţelegere, în interesul comunităţii. Munca de teren a edilului primează, având în vedere marea întindere a comunei, dar şi biroul primarului are, aproape tot timpul, o uşă deschisă şi un interlocutor de nădejde. Pentru comunitate nu există secrete, iar transparenţa administraţiei din Tiha Bârgăului, deja proverbială, este mereu respectată, primarul şi viceprimarul împărţind acelaşi birou, fără secrete, unde cetăţeanul este întotdeauna bine informat şi ajutat. Acest lucru se vede şi din realizările care întăresc proverbul că ”Omul sfinţeşte locul”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5