Testamentul moral al lui Solomon Haliţă

Alexandru Dărăban

„Cunoscutul profesor de pedagogie de la Dorohoi, Bârlad, Galaţi şi Iaşi, revizor şi inspector şcolar, organizatorul învăţământului primar şi al activităţii extraşcolare, colaboratorul şi mâna dreaptă a lui Spiru Haret, Solomon Haliţă, energicul prefect în vremuri de restrişte al judeţelor Iaşi şi Bistriţa-Năsăud, creatorul atâtor instituţii şi iniţiator de şcoli, a fost şi el un vlăstar al acestui ţinut”[2], aşa îl caracteriza un discipol de-al său, Sandu Manoliu, care a fost mulţi ani directorul Şcolii normale (viitorul Liceu pedagogic) din Năsăud.

În satul băilor îşi avea căsuţa lui fruntaşul român Maxim Haliţă, notar, care mai înainte fusese şi învăţător şi care într-o vreme ţinuse în arendă „scalda”, adică baia Sângeorzului.

Pe vremea când se unea Moldova cu Muntenia, în această căsuţă, la 17 aprilie 1859, s-a născut al treilea copil al „cancelistului” Maxim Haliţă şi al „mămucăi” Ileana Isipoaie.

Este cunoscut obiceiul ardelenilor de a-şi boteza copiii cu nume din Vechiul Testament sau cu nume latineşti, ca să nu poată fi maghiarizate (Solomon, nume din Vechiul Testament, care se traduce „paşnic”).

Vioiul copil a învăţat slova românească la „şcoluţa” cu trei cursuri „trivială” din Sângeorz, după care a mers la Năsăud să urmeze şcolile mai înalte. După ce a învăţat carte nemţească şi românească în clasa a IV-a a şcolii primare superioare „normale”, la vestitul dascăl Cosma Anca, s-a înscris la gimnaziul românesc fundaţional de aici[3].

În cursul superior este notat cu „eminenţă” mai la toate obiectele, şi se distinge la învăţământul limbii române şi al filosofiei, dovedind aplicaţii frumoase şi în domeniul ştiinţelor reale. Bunul profesor Grigore Pletosu, viitorul protopop ortodox al Bistriţei, încurajatorul talentelor, primul descoperitor al poetului Coşbuc, i-a fost şi lui Solomon Haliţă profesor, îndrumător şi prieten. La 20 de ani Solomon Haliţă îşi ia bacalaureatul „cu laudă”[4].

Anul 1879 este un an greu pentru românii din Ardeal. Atunci autorităţile maghiare începeau campania de maghiarizare a şcolilor româneşti. Conform tradiţiei năsăudene, după care tinerii absolvenţi urmau mai cu plăcere cursurile universitare din Viena, unde era şi o frumoasă societate românească şi o altă mentalitate, Solomon Haliţă şi-a îndreptat şi el paşii spre „Parisul” Europei Centrale[5]. A plecat împreună cu un alt „năsăudean” Iuliu Moisil, cu „delejanţul” din Beclean la Apahida, de unde au luat trenul spre Cluj, Oradea, Pesta, apoi Viena, acesta fiind primul lor voiaj cu trenul[6].

La Universitatea din Viena studiază  istoria, filosofia, pedagogie generală, logica, limba şi literatura germană, geografie etc. Tinerimea universitară, venită din toate provinciile româneşti să studieze la Viena, se aduna obişnuit la societatea academică „România Jună”[7]. În afară de „România Jună”, un mănunchi de 17 studenţi au format un club deosebit pe care l-au botezat „Arborele”, o influenţă deosebită având-o „Convorbirile literare”. Aici se citeau diferite lucrări, studii ale membrilor clubului. Printre aceştia s-a aflat şi Solomon Haliţă care a prezentat, mai întâi la club, apoi la „România Jună”, în cursul anului 1881/1882, studiul „Literatura română înainte de 1860. Titu Maiorescu şi direcţia nouă critică în literatura română”[8]. În perioada studenţiei din Viena românii organizau mari baluri, printre membrii comitetului de organizare al balului din anul 1881 îi găsim pe năsăudenii Solomon Haliţă şi Iuliu Moisil. Toţi cei 17 membri care au format clubul „Arborele” s-au botezat unii pe alţii cu diferite pseudonime care mai de care mai ghiduşe, spre exemplu Iuliu Moisil era „Măduvă”, iar Solomon Haliţă, „Scoarţă”[9].

După informaţiile pe care le avem de la directorul Şcolii primare din Sângeorzul Român, Iustin Sohorca, Solomon Haliţă a mai făcut studii universitare la Graz şi Praga.

Reîntors din străinătate unde şi-a însuşit o vastă cultură apuseană şi europeană i s-a oferit un loc în modestele şi încercatele noastre instituţii culturale ardelene. Firea lui energică şi sinceră, dar mai presus de toate mintea lui luminată, l-au sfătuit să treacă munţii în Regatul liber activând, între anii 1883-1896, ca profesor în Dorohoi, Bârlad, Galaţi şi Iaşi[10].

Şi-a luat drept model pe Gheorghe Lazăr în cinstea căruia a redactat, în timpul când era profesor la Şcoala normală din Bârlad, o revistă pedagogică cu numele acestuia. Tot aici a scos ziarul „Bârladul”.

În perioada cât a funcţionat la Bârlad, la 24 februarie 1890, Senatul României a dezbătut proiectul de lege votat şi adoptat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 10 decembrie 1888 prin care, la cerere, se solicită recunoaşterea calităţii de cetăţean român a domnului Solomon Haliţă, român din Transilvania, de religie greco-catolică, de profesie profesor, domiciliat în Bârlad. Examinând actele aflate la dosar reieşea că este născut în comuna Sângeorgiu la 17 aprilie 1859, din părinţi români, că era lepădat de protecţia austro-ungară, că la Bârlad se bucura de o bună conduită în societate, că din 8 februarie 1886 era numit profesor de pedagogie, drept constituţional şi administrativ la Şcoala normală din Bârlad, fapt pentru care legea este votată şi de Senat cu 38 voturi pentru, contra 13[11].

După aproape zece ani de activitate rodnică bârlădeană se transferă la Galaţi, unde a lucrat aproape 12 ani (1893-1905). Fire organizatorică şi activă, Haliţă întemeiază, cu alţi colegi, „Asociaţia corpului didactic din Galaţi”, apoi corul acestei asociaţii şi, în sfârşit,  „Şcoala de adulţi”[12].

Ca şi orientare politică, Solomon Haliţă a fost cucerit de Spiru Haret, astfel  viguroasa

putere a rămas câştigată pentru totdeauna în partidul liberal. Din momentul în care Spiru Haret îl numeşte inspector general al învăţământului, începe o altă epocă în activitatea lui Solomon Haliţă: înfăptuitor al reformelor şcolare, al activităţii extraşcolare şi organizator al învăţământului primar şi normal (1896-1916)[13]. Pe bună dreptate a fost botezat „buldogul” lui Haret”[14].

Cu desfăşurarea Primului Război Mondial şi perioadei ce i-a urmat, începe o altă epocă din viaţa lui Solomon Haliţă: administrativă şi gospodărească (1916-1926). Atunci, când învăţătorii şi-au dat tributul lor de sânge, Solomon Haliţă şi-a dat seama că şcoala nu trebuie să sufere. Şcolile normale trebuiau intensificate pentru ca noi serii de învăţători să umple golul dureros. Şi aşa au început, în 1917, să funcţioneze în satele din Moldova chinuită „şcolile pregătitoare”, şcoli normale cu câte o clasă[15].

Cea mai rodnică activitate a desfăşurat-o în Iaşi în preajma, în timpul şi după război. „Atunci l-am văzut pe Haliţă deosebit de activ în calitate de inspector general, prefăcând şi organizând şcolile în spitale, adunând ofrande şi material sanitar pentru răniţi a pus în mişcare pe toţi oamenii, mişca inimile tuturor. Să spună miile şi zecile de mii de refugiaţi câţi au primit ajutoare din mâna darnică a lui Solomon Haliţă”, mărturiseşte un contemporan de-al său[16].

În aceşti ani grei (1916-1919) a luat Solomon Haliţă conducerea judeţului Iaşi, în calitate de prefect. Multă lume din toate păturile sociale a făcut apel, în acest timp, la ajutorul lui Haliţă. Nimeni nu s-a putut plânge că nu l-a căpătat la timp şi neprecupeţit. Dar a venit vremea de linişte, Solomon Haliţă şi-a considerat la Iaşi misiunea încheiată ca prefect[17].

La o vârstă mai înaintată i-a fost hărăzită cinstea de a fi apostolul de binevestire a libertăţii românilor din Ardeal. În toamna anului 1918, Majestatea Sa Ferdinand I, regele României, l-a trimis în Ardeal pentru a pregăti, în înţelegere cu conducătorii Sfatului Naţional, marea şi mult aşteptata zi a libertăţii, ziua de 1 Decembrie 1918, ziua Unirii cu Patria Mamă, proclamată la Alba-Iulia[18].

„Mi se spune că Majestatea Sa, bunul nostru rege, atrăgându-i în mod binevoitor atenţiunea la pericolul la care se expune, ar fi răspuns:

- Majestate, nu am familie, nu am ce pierde, ori viaţa mea este cu mult mai neînsemnată, decât ca să servesc neamului, patriei şi tronului”, mărturisea dr. Vasile Pahone, cel ce i-a urmat ca prefect al judeţului[19].

Solomon Haliţă părăseşte prefectura judeţului sacrificiilor moldovene şi cere să ia conducerea judeţului Bistriţa-Năsăud (1922-1926). Încercatul om de şcoală păstrase două idei scumpe inimii lui: ridicarea de şcoli şi dezvoltarea economică a poporului românesc. Înfiinţează şcoală după şcoală: un liceu de băieţi în Bistriţa, o şcoală secundară de fete în Bistriţa şi alta în Năsăud, şcoli de arte şi meserii  în  comunele  Telciu, Prundu-Bârgăului, Năsăud şi în Sângeorzul copilăriei sale. Şcoala din Sângeorz a înzestrat-o şi cu o casă din averea lui. Apoi, mai înfiinţează Şcoala normală din Năsăud, „copilul cel din urmă și cel mai drag”. Numai în doi ani (1922-1924) a creat trei licee, patru şcoli de meserii şi o şcoală normală[20].

Împreună cu alţi năsăudeni luminaţi creează marea societate de exploatare a munţilor şi pădurilor grănicereşti, „Regna”[21]. Tot în această perioadă inaugurează fabricile de cherestea din Ilva-Mică (4 mai 1925)[22] şi Valea Mare (19 octombrie 1925)[23].

Totuşi, ca orice om, fiecare îşi are anumite perioade din viaţă presărate cu momente de slăbiciune şi nehotărâre, fapte care nu pot fi ocolite de o istorie care vrem să fie cât mai obiectivă. În această perioadă (1922-1926), cu aprobarea tacită a prefectului Solomon Haliţă, a avut loc un conflict interconfesional între greco-catolici şi ortodocşi. Primii, greco-catolicii, au fost împotriva renaşterii ortodoxiei în Sângeorz, acest demers făcut de ieromonahul Ioachim Bâznog (tot sângeorzan fiind şi el) soldându-se cu maltratări şi bătăi administrate acestuia, confiscarea clopotelor şi dărâmarea de două ori a bisericii ortodoxe, care până la urmă a fost sfinţită în 15 august 1926. Toate acestea le-au făcut organele administrative, în speţă primăria, în strânsă legătură cu Parohia sângeorzană grec-catolică şi Episcopia greco-catolică de Gherla [24].

În 1 decembrie 1926, la Cluj, a trecut la Domnul, Solomon Haliţă, în vârstă de 69 de ani. Înmormântarea a avut loc în 4 decembrie în satul lui natal, Sângeorz-Băi. Au participat la această înmormântare întreaga comună, primăria decretând doliu comunal. Sicriul a fost purtat de către opt elevi ai Şcolii normale din Năsăud, schimbaţi cu 16 ţărani voinici îmbrăcaţi în sumane grănicereşti. Convoiul şi-a urmat un traseu bine stabilit, oprindu-se în dreptul instituţiilor ctitorite de Solomon Haliţă, precum şi în dreptul unora reprezentative pentru comună : Şcoala de arte şi meserii, Primărie, Şcoala primară, apoi la biserică.

Directorul Şcolii de arte şi meserii, Cezar Ponor, a rostit, printre altele: „... în inimile noastre se găseşte testamentul lui Solomon Haliţă săpat cu litere de aur şi cu condiţiunea de a-l lăsa şi noi urmaşilor noştri. E plin de faptele frumoase ale acestui om, care a făcut cinste neamului nostru. Îl vom avea întotdeauna ca act executor în acţiunile noastre, căci ne-a fost lăsat cu multă jertfă şi sacrificiu de iubitul şi harnicul nostru Solomon Haliţă...”[25]. Apoi, în faţa Primăriei, a luat cuvântul primarul comunei, Alexandru Gagea.

În faţa Şcolii primare, directorul Iustin Sohorca a ţinut să precizeze în cuvântul său de adio: „ ... Iubite Solomoane, sunt sfinţi care lasă moaşte şi sfinţi care lasă gânduri! Dumnezeu facă sufletului tău loc de odihnă între cei buni şi aleşii Săi! Adio, adio, adio!”[26].

În biserică s-a oficiat serviciul divin de un sobor de preoţi în frunte cu delegatul Episcopiei greco-catolice de Gherla, dr. Octavian Domide, de preotul local Aurel Chinteoan. Au mai rostit cuvântări prefectul judeţului, dr. Vasile Pahone, un elev al Şcolii normale din Năsăud, iar în cimitir ultima cuvântare a fost rostită de dr. Laurenţiu Oanea, deputat.

Tot acestui eveniment i-a fost dedicată de presa locală pagini întregi regretând cu toții trecerea la cele veşnice a lui Solomon Haliţă. În mod special se cuvine laudă „Gazetei Bistriţii” care i-a dedicat un „Număr de Crăciun” în data de 15 decembrie 1926.

În demersurile mele nu am găsit vreun testament scris al vrednicului de aducere aminte Solomon Haliţă. Permiteţi-mi a mă adresa domniilor voastre cu câteva cuvinte, care, poate, ar fi făcut parte dintr-un testament, cel puţin imaginar. În amintirea celor mai frumoşi ani, să retrăim un crâmpei de armonii presărat de dragostea care ne-a legat atâţia ani şi, care nu se va sfârşi niciodată.

Datorită lui Solomon Haliţă şi a atâtor înaintași făcători de bine, care nu mai sunt printre noi, datorită dumneavoastră, socotiţi această întâlnire ca pe una de suflet.

Am venit ca la o repetiţie de cor. Să încercăm să întoarcem roata timpului şi să ne socotim încă pe băncile şcolii. Lăsaţi deoparte grijile care, inevitabil, s-au aşternut peste fiecare dintre noi.

Ne întâlnim, cu drag, generaţii care am sperat că vom fi cele care vom duce mai departe idealul dictonului „Schimbarea lumii începe cu tine”.

Voi, dascălilor, tinerilor colegi de vârste diferite, aţi fost raţiunea noastră de a fi. Datorită vouă mergem şi astăzi mai departe.

Mulţumesc lui Dumnezeu şi vouă că sunteţi contemporani cu mine!

 

 

 

 

 


[1] Text prezentat cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înființarea Liceului Teoretic „Solomon Haliță” din Sângeorz-Băi de către prof. Radu Cârcu, aducându-i cele mai sincere mulțumiri. Subsemnatul n-am putut fi prezent la manifestare din anumite cauze personale.

[2] Sandu Manoliu, Un om şi o energie în „Icoana unei şcoli dintr-un colţ de ţară românesc”, Năsăud, 1930, p. 259.

[3] Ibidem, p. 260.

[4] Ibidem, pp. 261-262.

[5] Ibidem, p. 262.

[6] Iuliu Moisil, Viaţa studenţilor români din Viena în a doua jumătate a sutei a XIX-a – Amintiri –, în „Arhiva Someşană”, Năsăud, 1936, nr. 18, p. 369.

[7] Sandu Manoliu, op. cit.

[8] Iuliu Moisil, op. cit., p. 379.

[9] Ibidem, p. 380.

[10] Iustin Sohorca, Cuvânt rostit la înmormântarea lui Solomon Haliţă, în „Gazeta Bistriţii – Număr de Crăciun”, Bistriţa, Anul VI, nr. 24, p. 3.

[11] Ion V. Oprea, Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870-2008, Ediţia a II-a, Iaşi, Editura P.I.M., 2008, p. 26-28.

[12] Sandu Manoliu, op. cit., p. 273.

[13] Ibidem, p. 274.

[14] Ibidem, p. 280.

[15] Ibidem, pp. 282-283.

[16] Constantin Sporea, Solomon Haliţă (1859-1926), în „Gazeta Bistriţii – Număr de Crăciun”, Bistriţa, Anul VI, nr. 24, p. 1-2.

[17] Ibidem.

[18] Iustin Sohorca, art. cit.

[19] Vasile Pahone, Cuvânt rostit la înmormântarea lui Solomon Haliţă, în „Gazeta Bistriţii – Număr de Crăciun”, Bistriţa, Anul VI, nr. 24, p. 4.

[20] Sandu Manoliu, op. cit., p. 285-286.

[21] Ibidem, p. 287.

[22] Gazeta Bistriţii, Bistriţa, Anul V, nr. 11, p. 1.

[23] Idem, nr. 21, p. 1-2.

[24] Alexandru Dărăban, Ieromonahul Ioachim Bâznog din Sângeorz-Băi, Bistriţa, Editura Charmides, 2010.

[25] Gazeta Bistriţii – Număr de Crăciun, Bistriţa, Anul VI, nr. 24, p. 3.

[26] Ibidem.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5