Teaca: Şedinţa Consiliului Local

La final de ani, Consiliul Local al comunei Teaca s-a întrunit în ultima sa şedinţă din acest an în care au fost supuse şi aprobate taxele şi impozitele pentru anul 2012, care rămân la acelaşi nivel din anul 2011. O noutate în acest sens este faptul că persoanele cuprinse în sistemul de beneficii sociale, precum cele cu venit mediu garantat, ajutoare de susţinere a familiei şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, care nu-şi achită impozitele şi taxele stabilite la nivel local pentru anul 2012 li se vor sista plata acestor beneficii sociale până la achitarea sumelor impuse. De menţionat că numărul persoanelor care beneficiază de acel venit minim garantat a scăzut de la 84 la 34, în prezent statul social, urât atât de mult de către guvernanţii actuali, în frunte cu preşedintele ţării, scăzând drastic numărul asistaţilor sociali, aplicându-se deviza impusă de aceştia „la 7 plecaţi (indiferent unde) unul venit” valabilă pentru tot ceea ce înseamnă bugetari. Spre exemplu: dacă la o instituţie bugetară mor de foame sau de vreo molimă – 7 salariaţi, poate fi angajat în locul lor doar unul singur, deşi birocraţia impusă acestor slujbaşi ai statului urcând până la cer, ţara aceasta nenorocită rămânând până azi o combinaţie hidoasă între cnutul rusesc şi bacşişul turcesc.

De amintit acestor guvernanţi limitaţi şi ignoranţi că nu România a inventat statul social, acesta fiind inventat la sfârşitul sec. al XIX-lea de către cancelarul Germaniei, Bismark, care a inventat asigurarea de sănătate la nivel naţional, precum şi asigurarea obligatorie pentru persoanele în vârstă. Astfel, a fost inaugurat „statul bunăstării sociale”, în care guvernul punea la dispoziţia poporului plasa salvatoare a asistenţei sociale. La noi, acea plasă este una în care la 7 „asistaţi sociali” li se aşteaptă sfârşitul, pentru a le lua locul unul.

Dar să nu fim trişti, acum la final de an, când Traian Băsescu, supus unui control medical anual la Spitalul Militar din Capitala ţării, cei 13 (!) medici militari l-au declarat SĂNĂTOS, în momentul de faţă (?) nesuferind de nicio boală, fiind apt pentru a-şi îndeplini funcţia de preşedinte al ţării. În contrast cu acei nenorociţi de nord-coreeni care îşi jelesc preşedintele „cu lacrimi de sânge”, lovindu-se cu pumnii în cap (ştiind ei de ce), pe mine m-a apucat o stare de fericire de nedescris la aflarea veştii că preşedintele meu este sănătos, încât era cât pe ce să mă tăvălesc pe jos cu lacrimi de bucurie în ochii mei, să-mi smulg părul, pe care, ce-i drept, nu-l prea posed. Spre norocul meu, am fost temperat cu calm de către soţia mea, care m-a sfătuit să las aceste manifestări de fericire până după Anul Nou, să nu păţesc ceva, Doamne fereşte. I-am urmat sfatul liniştindu-mă cu greu, nu fără a mă întreba neliniştit şi îngândurat: dar dacă după Anul Nou…?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5