Tânăr năsăudean, arestat pentru „tâlhărie calificată”

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud au reuşit să-i identifice pe cei doi suspecţi au unei tâlhării, comise acum două săptămâni, într-un magazin din Năsăud. Este vorba despre doi tineri în vârstă de 22, respectiv 25 ani, din Năsăud.

         „Două persoane, care aveau feţele acoperite, au pătruns în incinta unui magazin, situat pe raza oraşului Năsăud, iar prin ameninţarea agentului de vânzări cu un spray, posibil paralizant, au sustras din casa de marcat aproximativ 1.000 de lei şi mai multe cartele telefonice, după care au părăsit în fugă incinta magazinului”, se arată în comunicatul IPJ BN.

Faţă de tânărul de 22 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. Ulterior instanţa a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

              Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5