Tânăr din Bistrița, la volan, fără permis de conducere, dar sub influenta drogurilor

IPJ BN

La data de 20 iulie a.c., polițiștii Postului de Poliție Comunal Dumitra-Secția 6 Politie Rurală Năsăud, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Bistrița-Năsăud au efectuat controale în trafic, pe raza comunei Dumitra.
În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut 2 permise de conducere, ambele pentru conducere cu alcoolemie, sub limita de infracțiune. Totodată, polițiștii au constatat, în flagrant delict, două infracțiuni la regimul rutier, transmite IPJ BN.

Un tânăr de 22 de ani, din Bistrița care a fost oprit de polițiști pentru control, este vizat de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tânărul a fost depistat pe Drumul Național 17C, în Dumitra, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumul public, neavând permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, însă în urma testării cu aparatul drugtest, rezultatul a fost pozitiv pentru substanța cannabis. I-au fost recoltate probe biologice, iar cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.

În cadrul acțiunii desfășurate ieri, polițiștii au legitimat aproximativ 40 de persoane, iar pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 7.395 lei, conform O.U.G. 195/2002, privind regimul rutier. Ca măsură complementară, pentru neregulile constatate de reprezentanții R.A.R., au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au dispus reținerea a 2 permise de conducere, ambele pentru conducere cu alcoolemie, sub limita de infracțiune.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5