PSIHOLOGIA VIEŢII

Sunt multe informaţii în mârâitul câinilor

Cercetătorii maghiari au stabilit: câinii identifică clar mărimea colegilor de rasă numai pe baza mârâitului înregistrat auditiv.

Etologi din Budapesta şi cu cercetători francezi au pregătit un soft pe care lătratul câinilor înregistrat anterior a sugerat asocierea lui corectă cu un comportament de joacă sau de pază.

Cu ocazia cercetărilor extinse apoi şi asupra mârâitului, s-a constatat că animalele patrupede, câinii pot intui în ce situaţie mârâie un alt câine. De exemplu, câinii aflaţi în experiment, l-au luat fără probleme osul aşezat în faţa lor atunci când auzeau mârâit prietenos, jucăuş, dar l-au ocolit dacă le-au fost prezentate înregistrări cu mârâituri de apărare a hranei.

Etologii în cele mai noi cercetări au fost curioşi dacă pe baza mârâitului, câinii sunt în stare să-şi închipuie mărimea colegilor de breaslă. În timp ce au dat drumul la înregistrări auditive cu un mârâit de apărare a hranei, le-au fost prezentate pe un ecran două poze ale aceluiaşi câine care mârâia, o poză în mărime reală (în stânga) şi una mai mică sau mai mare decât cea reală (în dreapta).

În grupele de control subiecţilor li s-au prezentat pisici sau triunghiuri în loc de câini.

La analiza datelor, cercetătorii au concluzionat că subecţii (câinii) au privit timp mai îndelungat imaginile cu câini şi pisici decât triunghiurile. Dintre 24 de câini, 20 au reuşit să aprecieze corect mărimea câinelui care mârâia, uitându-se imediat pe ecran la imaginea reală a câinelui care mârâia şi o observa şi timp mai îndelungat. Câinii care aveau pe ecran pisici, se uitau în stânga ceea ce, pe baza studiilor anterioare, însemna dezorientare.

Cercetătorii au declarat că era ştiut faptul că mârâiturile conţin şi informaţii despre mărimea câinilor dar eficienţa cu care decodifică câinii această informaţie, nu era evidentă până acum.

Unii opinau că se ştie că acei câini care sunt mai mari au şi voce mai groasă, în consecinţă câinii în caz de mârâit mai gros trebuia să se uite la imaginea mai mare. S-a dovedit însă că această presupunere nu este adevărată, mai mulţi câini observau imaginea reală dedusă din voce şi nu cea mărită de pe ecran.

Studiul prezintă importanţă mare fiindcă până acum nu au fost experimente care să dezvăluie modul cum asociază câinii informaţiile vizuale şi cele acustice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5