Suflă vântul prin bibliotecile stradale. Spiritulul civic lipseşte la bistriţeni ?

La doar câteva luni de la amplasarea celor trei biblioteci stradale în municipiul Bistriţa acestea sunt aproape goale. În locul cărţilor a rămas praful şi două-trei reviste din anii 70.
Inaugurate în martie 2015, în locuri centrale din oraş – zona Big, Biserica Evanghelică şi Lama -, bibliotecile aveau cărţi frumoase pe care orice bistriţean le putea lua pentru a le citi în parc sau chiar acasă, cu condiţia ca ele să fie returnate sau măcar să fie pusă o altă carte în schimb.
Testul, se pare că, a eşuat pentru bistriţeni deoarece „dulăpioarele” sunt acum goale. Se zvoneşte că ar fi unii care au luat cărţile pentru a le vinde la anticariate sau în pieţele de vechituri. Deşi sunt amplasate în zone cu camere video, se pare că cei care îşi însuşesc cărţile nu s-au sfiit să le ia din biblioteci şi să nu le mai aducă înapoi.
Declarat un proiect de suflet al primarului Ovidiu Creţu, bibliotecile stradale ne arată încă o dată spiritul civic, sau mai bine spus lipsa acestuia, la bistriţeni. „Unul dintre semnele devenirii noastre europene este şi biblioteca stradală. Ceea ce am văzut că este bun pentru Europa aducem şi la noi. (...)Ideea este să aducem cărţile aproape de cititori. Iei o carte, o pui înapoi, poţi să mai pui una. Nu sunt aşa de visător să nu cred că unii vor uita să le aducă înapoi. De aceea, facem solicitarea ca, în primul rând, cărţile să fie aduse înapoi, ca să se bucure şi alţii de ceea ce s-a bucurat primul cititor. În al doilea rând, pune o carte în locul celei pe care vrei să o ţii neapărat acasă. În al treilea rând, donează cărţi, dacă sunt 1-2, poţi să le pui direct în bibliotecă, iar dacă donezi mai multe, vino la noi, la Primărie. Eu am mare încredere în europeanul bistriţean, în cetăţeanul municipiului Bistriţa, care este conştient de faptul că acest lucru ne apropie sau ne duce în Europa, şi că va acţiona în mod corespunzător. Eu am văzut multe alte exemple, precum grija faţă de parc sau faţă de alte obiective realizate cu bani buni, care sunt jaloane europene şi care au fost tratate europeneşte de bistriţeni. Cred că acest lucru se va întâmpla şi aici”, declara, în martie, primarul.
Dacă există oameni precum familia Drăguş din Sighetul Marmaţiei care, în trecere prin Bistriţa, a luat patru cărţi şi mai apoi le-a retrimis, într-un colet cu mulţumiri, la Bistriţa, exemplul lor nu a fost adoptat de bistriţeni.
Nu ştim ce se va întâmpla pe viitor cu aceste biblioteci, apelul nostru îndreptându-se spre bistriţenii care au cărţi acasă, să le doneze, iar noi, cu toţii, să fim mult mai responsabili şi să dăm dovadă că iubim cartea şi că suntem, într-adevăr, europeni. Amenajarea bibliotecilor stradale a costat Primăria Bistriţa 30. 000 de lei.

Comentarii

19/10/15 20:02
Balan Marius- e...

Acuma sa le duca Cretu in curte la el. Eu si alt coleg ecologist am depus in doua randuri 1000 de carti. Gata . Nu merita sa mai faci asemenea gesturi intr-un oras cu multi necrescuti. Intrebare ? Acuma ce facem cu dulapurile scumpe ?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5