Sub semnul lui Rebreanu la Beclean, Chiuza şi Maieru

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” şi Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, reprezentanţa B-N, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Chiuza şi Muzeul „Cuibul visurilor” Maieru au organizat o nouă ediţie „Rebreniana”.
Premergător evenimentului, la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, în sala festivă, a fost o întâlnire cu Ion Filipciuc cu tema „Liviu Rebreanu şi Bucovina”, moderatori fiind Nelia Nicula, Emese Cîmpean şi Andrei Moldovan, iar amfitrion Cristian Nicula. În cadrul conferinţei, Ion Filipciuc a vorbit despre prezenţa lui Liviu Rebreanu pe meleagurile bucovinene, făcând, în acelaşi timp, şi o expunere asupra romanului „Ciuleandra” şi a ecranizării acestuia. Elevii Colegiului s-au dovedit a fi interesaţi de ceea ce a prezentat prin documente scriitorul.
Este cunoscut faptul că Ion Filipciuc este un cercetător aplecat asupra studierii vieţii literare prin documente. O dezbatere interesantă, în cadrul căreia au mai luat cuvântul scriitorii Andrei Moldovan şi Vasile V. Filip.
În cadrul evenimentului, la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Chiuza a avut loc simpozionul „Scriitori şi cărţi în război: Liviu Rebreanu şi romanul Ion”, în cadrul căruia au susţinut conferinţe Ovidiu Pecican, membru în Consiliul Naţional al Uniunii Scriitorilor şi scriitorul Ion Filipciuc. Evenimentul a fost deschis de primarul din Chiuza, Grigore Bradea, care a transmis bun venit invitaţilor, făcând un scurt istoric al Centrului ce poartă numele cunoscutului scriitor bistriţean şi a legăturii lui Rebreanu cu Chiuza. În discursul său, Ovidiu Pecican a vorbit despre Rebreanu ca un scriitor genial, care a reuşit să dea literaturii cărţi foarte importante. Ioan Pintea, managerul Bibliotecii Judeţene, a vorbit despre proiectele instituţiei în cadrul Anului Centenarului Marii Uniri, amintind aici evenimentul amplu ce se va derula pe 9 mai, sub genericul „Coşbuc 100”, când la Bistriţa vor fi prezente o serie de oficialităţi şi vor fi lansate mai multe cărţi dedicate poetului la împlinirea a 100 de ani de la trecerea acestuia la cele veşnice. Mai mult, elevii din întreg judeţului vor primi broşura „Suflet în sufletul neamuluiu meu”, care conţine câteva date biobibliografice despre George Coşbuc, precum şi poezii ale acestuia.
Aici a fost prezentat şi volumul „ExTemporale” a lui Niculae Gheran, un bun prozator, care are şi texte de atitudine culturală. Ioan Pintea doreşte ca în acest an să publice şi scrisorile lui Emil Rebreanu, fratele romancierului.
Tot aici va fi lansată culegerea „Literatură tradiţională din nord”, apărută la Editura Şcoala Ardeleană, sub semnătura lui Andrei Moldovan, despre care vor vorbi Menuţ Maximinian şi Vasile V. Filip. Etnologii consideră lucrarea reprezentativă pentru Transilvania, povestea lui Andrei Moldovan şi a culegerii de folclor a început acum 50 de ani, în 1967, la Perişor, într-un sat izolat fără energie electrică, dar care avea o civilizaţie arhaică vie. Aici criticul a observat că oamenii îşi zidesc sentimentele în cântece, pe care „valoarea le ridica deasupra tulburărilor cotidiene”. Vorbim de bijuterii poetice produse natural, parcă într-un ritm al respiraţiei, Andrei Moldovan notând ca şi cum” ai culege un braţ de flori de pe câmp”. Toate materialele adunate în jumătate de veac, vorbind de mii de texte, fac acum parte din colecţia Andrei Moldovan de la Arhivele Naţionale, filiala Bistriţa-Năsăud.
Menuţ Maximinian a vorbit şi despre dicţionarul critic „Scriitori din Bistriţa-Năsăud” al preşedintelui SS B-N, Andrei Moldovan, apărut la Editura Şcoala Ardeleană, despre care Irina Petraş, preşedinte USR, Filiala Cluj, a scris în “România Literară” sub genericul „O carte de referinţă”, spunând că „dicţionarul aşază o bună temelie pe care să se poată lucra în anii următori”.
La eveniment au fost prezenţi şi au vorbit despre Rebreanu scriitorii Icu Crăciun, Iacob Naroş, Ioan Bindea, Daniela Furcea- responsabil Centru Cultural.
La Muzeul „Cuibul visurilor” din Maieru a fost simpozionul „Liviu Rebreanu şi provinciile istorice româneşti” şi tot aici a fost lansată cartea „Publicistica literară” de Iacob Naroş, apărută la Editura Tipo Moldova şi prezentată de către Icu Crăciun.
Coordonatorii evenimentelor sunt Ioan Pintea, Andrei Moldovan şi Icu Crăciun.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5