Strada şi Catedrala Mântuirii Neamului

Fragilitatea judecăţilor umane şi cu deosebire a celor care se bazează doar pe sine, fără o informaţie adecvată, poate fi prilej de perpetuă uimire. Nu-mi pot explica altfel cum anume unii din tinerii care au ieşit recent în stradă –chiar şi la Bistriţa- îşi exprimau bizara opţiune: „Vrem spitale, nu Catedrale”. Doar necunoaşterea esenţei termenilor şi o superficilaitate înfiorătoare poate da naştere la astfel de exprimări hazardate.

Biserica nu este doar aceea care deschide drumul spre viaţa veşnică, ci şi spre o existenţă superioară în lumea aceasta, fiind astfel şi şcoală strălucită şi spital duhovnicesc şi trupesc, pe lângă imensul rol social sanificator.

Toate marile popoare ale Europei au imense şi falnice Catedrale, care prin piatră şi marmură vorbesc acum şi secolelor viitoare despre fundamentele creştine ale civilizaţiei noastre, fiind simboluri ale identităţilor naţionale proprii. Înainnte de a privi la alte popoare, să facem un succint remember.

Catedrala Mântuirii Neamului a fost visarea iubită a înaintaşilor, cu deosebire în momentele noastre de biruinţă naţională. Ea trebuia să fie un simbol al identităţii noastre ortodoxe şi naţionale, o manifestare a recunoştinţei, mulţumirii şi iubirii noastre ca popor faţă de Părintele ceresc, Ideea se naşte în 1878, îndată ce s-a obţinut într-un mod miraculos şi eroic Independenţa naţională. Un fervent susţinător al ideii este Mihai Eminescu. Sărăcia endemică şi problemele sociale amână generoasa idee până după marele act de făurire a României Mari,în 1918, când –la iniţiativa Patriarhului Miron Cristea- apare şi mai alert gândul construirii Catedralei Mântuirii Neamului (cum o numeşte astfel Patriarhul mai sus amintiit).

Abia după 1989, după sincopa spirituală a societăţii comuniste, care a demolat numai în Bucureşti 17 biserici şi mănăstiri, gândul unei Biserici a Neamului este adus în spaţiul public de către Patriarhul Teoctist. Şi iată zile de istorie, când visarea, cuvântul şi gândul au devenit actualmente cărămidă şi fier-beton într-o construcţie extrem de frumoasă, în spirit tradiţional bizantin-ortodox –Catedrala Mântuiriin Neamului, într-un efort naţional.

România este a doua ţară ortodoxă din lume ca mărime şi număr de credincioşi, Patriarhie Ortodoxă autocefală din 1925, ea n-a avut un lăcaş al său, care să exprime locul şi prestigiul nostru între popoarele ortodoxe. Actualul sediu folosit de Patriarhie este al Mitropoliei Tării Româneşti şi Dobrogei.

Neamuri mai modeste decât noi au măreţe, falnice lăcaşuri. Bulgarii, vecinii sudici, au încă din 1912 o splendidă şi uriaşă Catedrală („Alexandr Nevski”) de cca. 3.000 mp., capabilă să primească 25.000 de credinncioşi. Sârbii au terminnat în 2004 Catedrală „Sfântul Sava”, cea mai mare din lumea ortodoxă (5.000 metri pătraţi). Recent, la Tirana, în Albania, s-a inaugurat o maiestuoasă Catedrală ortodoxă cu hramul „Învierea Domnului”.

Măreţe Catedrale au construit neamurile ortodoxe ale Caucazului- georgienii şi armenii (cu deosebire marea Catedrală -fala Caucazului- din Tibilisi), în ţări unde încrederea în Biserică atinge 94%. Simboluri ale identităţii ortodoxe şi naţionale faimoase au ucrainienii, estonii, ruşii (Catedrala „HRISTOS Mântuitorul” –cea mai înaltă din lumea ortodoxă- „Vasilii Blajennâi” din Moscova).
De prisos a spune că în Spania, încă se mai lucrează la gigantica „Sagrada Familia” a lui Gaudi în Barcelona şi nu sunt nicidecum controverse păguboase ca la noi. Simboluri ale credinţei naţionale au şi Statele Unite şi Canada, în care se ţin marile manifestări cu caracter naţional. Dar nicăieri n-am aflat contestări, controverse, dispute aprige şi penibille ca la noi, unde ridicăm o Catedrală pentru 5.000 de persoane
Aflaţi în calea neamurilor barbare, românii n-au putut construi catedrale precum San Pietro, Domul din Milano sau din Koln, Notre Dame, San Patrik a britanicilor, dar este vremea, deşi târzie spre a da secolelor viitoare un semn, un simbol al identităţii noastre între celelalte neamuri ale pământului, chiar dacă al nostru e unul frumos, dar mai modest.

Şcoli şi spitale vrem, uitând că o viaţă curată şi sănătoasă, cum ne învaţă Biserica, te scuteşte de multele spitale, destule ca număr, dar măcinate de corupţie. Şi ce s-ar putea connstrui cu modesta cheltuială pentru Catedrala Mântuirii Neamului – Catedrală nu doar a capitalei, ci a neamului întreg? 9 km. de autostradă, la preţurile actuale, cât de la noi până dincolo de Crainimăt. Sau un spital, da, unul singur. Vrăjmaşul cel neadormit împinge însă cu coarnele şi numai împotriva Bisericii Ortodoxe şi Naţionale oastea lui în care intră ţinându-se de mână, duşmanii declaraţi, omniprezenţi pe ecrane şi-n presă, ca şi năucii de rând, uşor de manipulat şi neinformaţi suficient.

Oricum, multe din manifestările stinse recent contra Bisericii şi Patriarhului BOR (bărbat de toată lauda în cuvânt, faptă şi ocârmuire) mă fac să cred că dezbinarea (şi prostia) sunt semnele străvechi, semnalate încă de Herodot, ale identităţii noastre. Nu degeaba Eminescu exclama adesea, cu năduf: „neam prost!”, „neamul nevoii!”