Stelian Dolha: Şpaga fiscalizată – darul otrăvit al lui Ponta pentru medici

Impozitarea ciubucului chelnerilor şi a plicului vârât în buzunarul doctorilor sunt alte două idei trăsnite pentru care Victor Ponta va ajunge obiect de studiu în insectarul politicienilor iresponsabili. Deşi a eşuat lamentabil cu impozitarea bacşişului, fiind silit să-şi retragă din Parlament propria lege în corul huiduielilor generale, Ponta a comis-o din nou.

La nici trei luni de la acest fiasco, într-un acces de febră populistă premierul a anunţat nu doar creşteri de salarii, dar şi albirea şpăgii pentru doctori la pachet cu impozitarea ei printr-o hotărâre de guvern.

Dincolo de faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a închis recent, printr-o decizie fermă subiectul, Ponta a găsit de cuviinţă să spună nu doar că nu e nicio problemă cu plicul recunoştinţei, dar că mai poate face şi un ban la buget din asta. Nu e clar cum ar trebui să funcţioneze chitanţierul şpăgii şi nici cine să-i buzunărească pe medici la intrarea şi ieşirea din Spital, dar povestea spune multe despre modul în care premierul ţării se raportează la medici şi nu în ultimul rând la pacienţii români.

De altfel reacţia medicilor şi a asociaţiilor lor profesionale a fost vehement împotrivă. Ei au respins categoric propunerea ca jignitoare şi au cerut o reformă reală a sistemului medical în ceasul al 12-lea, care să presupună condiţii optime în spitale şi salarii decente.

Credem că Victor Ponta a făcut suficient rău şi că delirul lui în fruntea Guvernului este obligatoriu să înceteze din această toamnă, pentru ca un premier şi un guvern responsabil să poată gestiona coerent situaţia.

Co-preşedinte PNL Bistriţa-Năsăud,
Deputat Stelian Dolha

Comentarii

20/08/15 17:17
DANA

DA VOI ASTIA DIN PDL ,M-AI VORBITI,DUPA CE ATI TAIAT SALARIILE BUGETARILOR CU 25% ,NU AVETI UN PIC DE BUN SIMT,SI VA DERANJEAZA PERSONAL ,CA DR NU O SA M-AI POATA LUA SPAGA .?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5