Stelian Dolha: Despre sprijinul de care agricultura din județ are nevoie

Într-un județ cu o pondere rurală atât de mare cum este Bistrița-Năsăud, preocuparea pentru prosperitatea fermierilor pentru trecerea gospodăriilor rurale și a fermelor la un alt nivel trebuie să fie o preocupare constantă.
O să spuneți că un consiliu județean nu are atribuții specifice pe zona de agricultură, nimic mai fals însă. Un consiliu judetean are rolul de catalizator, de integrator, poate și trebuie să intervină acolo unde UAT-urile nu au forța pentru a accesa proiecte care presupun un număr mare de locuitori. În perspectiva noilor fonduri UE din perioada 2021-2027, propun cel puțin două proiecte pentru susținerea producătorilor, care sunt finanțabile și pot fi gestionate la nivel județean.
O PLATFORMĂ ONLINE PENTRU PRODUSE AGROALIMENTARE la nivel județean ,care să asigure promovarea pe canale online a producătorilor de toate categoriile din județ și prin intermediul căreia producătorii își înscriu produsele sub diverse categorii (CARTOFI, LEGUME, FRUCTE, dar pot fi și produse procesate în gospodării), iar prin interfața ușor de utilizat, clienții pot plasa comenzi, rezerva produsele, stabili modul de preluare și opta pentru distribuție la birou/acasă. Și distribuitorii mari pot folosi opțiunea conectării cu micii producători locali prin intermediul platformei.
Un alt doilea proiect finanțabil îl reprezintă mini-incubatoarele pentru afaceri agroalimentare, care includ spații cu echipamente pentru micii procesatori de produse agricole care își pot pregăti și prelucra produsele într-o încăpere bine echipată și în conformitate cu normele de sănătate și siguranță. Producătorii agricoli primesc sprijin pentru dezvoltarea afacerilor și identificarea oportunităților de investiții prin personalul specializat în accesări de fonduri. Sunt doar cateva proiecte dintr-o serie mult mai largă de sprijin a satului din Bistrița-Năsăud în care Consiliul Județean se va implica din 27 septembrie.

#BistrițaNăsăudÎnainteDeToate

Articol electoral comandat de Partidul Naţional Liberal – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de SC RĂSUNETUL MEDIA SRL – WWW.RASUNETUL.RO, CUI mandatar financiar 21200012

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5