Stelian Dolha: Camera Deputaţilor poate fi staţie finală pentru acciză

Am fost întrebat cum poate fi învinsă noua acciză la combustibil în Camera Deputaţilor. Simplu, prin voinţa aleşilor trimişi acolo, care pot gândi ca reprezentanţi ai oamenilor şi nu ca rotiţe într-un mecanism de partid. Orice ordonanţă emisă de guvern, fie ea şi de urgenţă, trebuie să treacă de votul Parlamentului. Până când devine lege sau este respinsă, ordonanţa îşi produce efectele. Dacă Parlamentul României o respinge vor înceta şi efectele acesteia.

În cazul ordonanţei 111/2013, cea cu acciza, Camera Deputaţilor este cameră decizională. Aşa cum am mai spus într-o postare, n-am votat-o, deşi era la punctul 13 al ordinii de zi si la solicitarea grupului PNL a fost retransmisă spre analiză, înapoi la comisia de buget.

Săptămâna viitoare se întoarce în plen şi până atunci deputaţii PSD şi aliaţii, alături de cei ai UDMR ar putea să revină cu idei proaspete. Aceasta, evident, după ce dau ochii cu cei care i-au ales şi care au început de astăzi să simtă efectele noii accize.

Sursa: Facebook

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5