La noi

Starea de greaţă

Precum se ştie, Jean-Paul Sartre – scriitor şi critic literar, filozof - a refuzat, în 1965, Premiul Nobel. Nu puţini cunoscători ai operei acestui francez au legat gestul de romanul său „La Nausee” (Greaţa), publicat în 1938.

Ei bine, mă simt din ce în ce mai mult un personaj încadrabil în „Greaţa”. Roquentin – protagonistul, se plictiseşte cumplit în oraşul de provincie unde îi este dat să trăiască printre ticăloşi – aşa consideră că pot fi etichetate notabilităţile oraşului. Existenţa şi-o trăieşte cu un sentiment de dezgust şi de repulsie. El constată că majoritatea oamenilor nu-şi justifică existenţa sau se amăgesc încercând să şi-o justifice.

Propun o extrapolare prin câteva echivalenţe: „oraşul de provincie” = România de azi; „ticăloşii” = majoritatea demnitarilor; protagonistul romanului = majoritatea trăitoare între graniţele acestei ţări.

Adică, o majoritate sufocată de greaţă.

Zeci de ani am fost copleşit de o stare de spirit: ura. Ura provocată de comunism, de ceauşism, deci, de dictatură.

De 20 de ani încoace trăiesc o cumplită stare de greaţă existenţială. Dacă ar fi vorba de o greaţă somatică, m-aş elibera mereu de ea, prin băgarea degetului în gât. Nu. E vorba de o greaţă a trăirii, întreţinută, în ultima vreme, de un regim politico-administrativ dictat de Traian Băsescu.

E o piesă de teatru, recentă, care a provocat rumoare: „Chiorul, blonda şi piticul”. Se spune că e submediocră. O fi. Dar ea va fi să reziste mult timp chiar şi numai prin titlu. Aluzia este străvezie. Persoanele de sub aceste nume vor provoca greaţă pentru zeci de ani de aici încolo. Nu le numesc, pentru că nu vreau să vă provoc cumva o stare de vomă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5