Spitalul Orăşenesc Năsăud – evaluat de Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor

În perioada 29 iunie - 3 iulie, Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon” a primit vizita Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, formată din Andrei Cosmin Vlad - preşedinte, Ana Maria Culai, Iulia Boidache şi Daniela Bozga, care au urmărit multiple aspecte legate de partea medicală, cea tehnică de infrastructură şi dotare a spitalului, inclusiv de personal. „Evaluatorii externi au cules date în teren completând formularele specifice spre a prezenta un raport în care au fost consemnate strict toate datele culese, fără să facă acreditări, clasificări sau vreo interpretare cu tentă decizională. Toate aceste estimări vor fi analizate de Unitatea de Analiză şi Acreditare, care urmează să dea verdictul. Noi am făcut cererea de înscriere în procesul de acreditare încă din anul 2011, însă abia acum aceasta se va materializa, după ce în câteva zile vom primi răspunsul şi vom şti unde ne aflăm, adică vom obţine acreditarea”, ne-a precizat directorul spitalului, dr. Adrian George.
După obţinerea acreditării, aceasta este valabilă pe o perioadă de 5 ani, după care o echipă de evaluatori va verifica din nou dacă sunt respectaţi indicatorii stabiliţi de metodologia adaptată la cerinţele Uniunii Europene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5