Comunicat de presă

Soluții corecte pentru oprirea scumpirilor – USR prezintă un set de 5 măsuri care ar duce la depășirea crizei scumpirilor

USR prezintă un set de cinci soluții corecte pentru oprirea scumpirilor, în contextul discuțiilor despre scăderea încasărilor și gaura de 20 de miliarde făcută de PSD și PNL în bugetul de stat.

Președintele USR Cătălin Drulă le propune liderilor PSD-PNL să înceapă tăierile cu clientela de partid, abonată la pensii speciale și privilegii.

„Domnii Ciolacu și Ciucă se agită zilele acestea cu un proiect de ordonanță de tăieri și au început să vorbească și despre austeritate. Am o idee bună pentru ei: să înceapă austeritatea de care vorbesc zilele astea cu clientela de partid, cu specialii, cu privilegiații, să oprească jaful din banii publici care a dus la scumpirile pe care le vedem peste tot. Dacă nu sunt în stare să găsească soluții la criza bugetară pe care au creat-o, să intre pe soluțiicorecte.ro, să aplice ce scrie acolo și România va fi într-un punct mai bun și vom avea și ce să lăsăm generațiilor care vin”, a declarat Cătălin Drulă.

Președintele USR atrage atenția că există soluții la această criză, măsuri concrete, a căror implementare ar permite oprirea scumpirilor:

1. Oprirea risipei și folosirea banii publici în interesul oamenilor care plătesc taxe și impozite. Prin cheltuielile aberante cu pensiile speciale și sinecurile pentru oamenii de partid, Guvernul nu face altceva decât să arunce și mai mult gaz pe focul inflației, iar prețurile continuă să crească.

2. Reducerea taxelor pe muncă. Munca cinstită trebuie răsplătită corect, iar salariile trebuie să crească astfel încât oamenii să facă față scumpirilor.

3. Atragerea celor 28 miliarde de euro din PNRR pentru digitalizarea de școli, construirea de spitale noi și finalizarea autostrăzilor. Guvernul PSD-PNL riscă să piardă acești bani pentru că refuză să facă reformele necesare.

4. Mai multe investiții, mai puține împrumuturi. România are nevoie de un buget echilibrat. Guvernul trebuie să împrumute mai puțin, iar banii să-i direcționeze în investiții.

5. Stimularea producției de bunuri și servicii în România. Cu cât vom avea o ofertă mai mare de produse și servicii, cu atât prețurile se vor stabiliza și scumpirile se vor opri.

Românii pot susține măsurile anti-scumpiri prin mesaje trimise prin intermediul site-ului https://solutiicorecte.ro/, iar USR va lupta în continuare în Parlament pentru implementarea acestor soluții corecte.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5