ŞI NATURA ARE NEVOIE DE IUBIRE! (2)

Prof. univ. dr. Vasile Cristea, U.B.B. Cluj-Napoca,[i]

Poate ar fi necesară şi o abordare a termenului de iubire, dar aceasta este prea importantă spre a o trata în câteva minute şi prea complexă spre a fi abordată de un naturalist. De aceea, prin prisma temei expunerii noastre, vom sublinia doar faptul că iubirea poate fi răsfrântă şi asupra altor vieţuitoare nu doar asupra semenilor noştri („Legătura ce există între două fiinţe…”, aşa cum este prezentată o definiţie a sa în DFC 1971, p. 53) şi că, în limba română, ea poate fi considerată ca sinonimă cu termenul de dragoste („Sentiment de afecţiune pentru cineva sau ceva; iubire…”, MDE 1986, p. 560).

 

Istoria ne dovedeşte, prin numeroase exemple, că iubirea poate schimba lumea, că ea ne dă forţa necesară învingerii chiar şi a ceea ce ni se părea imposibil. Iar dacă acceptăm ca adevărate cuvintele din citatele alese ca şi motto, înseamnă că iubirea este cea care ne sprijină în cunoaştere şi în credinţă, ne face mai creativi, ne purifică şi ne ajută să milităm pentru dreptate.

Vorbind despre conceptul de „biofilie” şi despre cel de „ecofilie”, medicul ieşean Scripcaru (2007, p. 32) ne atenţionează că „… natura nu este doar ceea ce este, ci şi ceea ce ea semnifică…”. Cât priveşte semnificaţia ei, noi adăugăm că acest lucru depinde, în cea mai mare măsură, de cultura fiecăruia dintre noi şi că, de înţelepciunea noastră depinde starea în care se află şi se va afla natura. Şi, în acest sens, R. Hajnard ne atenţiona încă în 1973 că „… o civilizaţie se va aprecia după cantitatea şi calitatea naturii sălbatice căreia îi va permite să supravieţuiască”; ap. FILIPAŞCU 1981, p. 125).

Pentru un literat creştin, cum este doamna V. E. Ungureanu (2006, p. 82): „Contactul cu Natura oferă posibilitatea de a ne întâlni cu Adevărul creaţiei, cu Binele şi cu Frumuseţea ei, Triada în care este prezent Divinul”….

Pentru a concluziona, credem că sunt sugestive cuvintele scriitorului Victor Hugo, care (în prima jumătate a secolului al XIX-lea) vedea astfel relaţia omului cu natura şi divinitatea: „Omul există în două maniere: conform cu societatea şi conform cu natura. Dumnezeu pune în el pasiunea; societatea îi dă acţiunea; natura îi dă revelaţia”; ed. 1984, p. 129).

 Ce ameninţă Natura?

Fără a face „greşeala” abordării pericolelor posibile ce pot plana asupra planetei Pământ (schimbarea polarităţii, reducerea spre zero a magnetismului acestuia, epuizarea energiei solare, chiar Apocalipsa etc.); fără a insista cu detalii asupra impactului uman asupra Naturii, vom enumera, succint, din perspectiva naturalistului, doar principalele acţiuni şi consecinţele acestora asupra elementelor Creaţiei, inclusiv asupra omului:

a. supraexploatarea speciilor şi habitatelor, ceea ce duce la ameninţarea perenităţii lor, la reducerea şanselor de utilizare a lor de către generaţiile viitoare, precum şi de către un şir nesfârşit de specii care-şi întretaie lanţurile trofice cu cele ale omului;

b. fragmentarea şi reducerea puternică a suprafeţelor cu ecosisteme naturale şi seminaturale, ceea ce înseamnă o erodare puternică a biodiversităţii şi diminuarea şanselor de evoluţie a speciilor şi biocenozelor, inclusiv o reducere a resurselor necesare vieţii populaţiei umane.

Între habitatele puternic afectate, pădurile ocupă unul dintre primele locuri, deşi rolul lor complex în viaţa comunităţilor umane şi a planetei în general a fost subliniat cu mult timp în urmă. Astfel, pădurea a fost magistral definită de E. Pop (1942): „…înainte de toate, o fiinţă colectivă, cea mai grandioasă din câte există, înfiorată de o viaţă proprie, închegată la rându-i din milioane de vieţi individuale, cât se poate de diverse – contopite însă într-o fizică armonică şi într-un duh unitar, care impresionează copleşitor şi într-un fel unic spiritul omenesc“ (p. 8). Protejarea şi gestionarea pădurilor nu are la bază doar considerente sentimentale, ci solide argumente privind rolul lor productiv şi protectiv. Dar, „…pentru ca pădurea să protejeze, ea însăşi are nevoie de protecţie“ (GIURGIU, 1995, p. 16);

c. amplificarea poluării apelor, solurilor şi aerului, cu implicaţii puternice în starea de sănătate a oamenilor şi a unui întreg şir de vieţuitoare vizibile sau microscopice, apreciate de societatea umană ca „folositoare” sau ca „nefolositoare”;

d. creşterea suprafeţelor destinate diverselor tipuri de infrastructuri, proces cu efecte asupra climatului local, asupra mărimii amprentei ecologice („ecological footprint”), adică a ariei minime necesare fiecărui locuitor al Terrei pentru producerea bunurilor trebuincioase vieţii lui;

e. explozia biotehnologiilor moderne şi aplicarea lor fără o verificare prealabilă serioasă, fără a ne pune întrebările necesare legate de sensul şi scopul vieţii (RIFKIN 1998), situaţie ce poate deveni mult mai periculoasă pentru noi („Revoluţia biotehnologică va afecta toate aspectele vieţii noastre…”, p. 391) şi pentru natură, decât modul utilitarist sau chiar baconian de a trata natura (F. Bacon considera natura ca un fel de „fille publique”- prostituată).




[i] In vol. Ecologie si Religie, Simpozion national (2011; Oradea, coord. Balas Orlando)

https://ecologiesireligie.wordpress.com/

 

Acest text  este cuprins în Broşura cu titlul RESPECTAŢI NATURA! editată în cadrul proiectului MUNŢII NOŞTRI CURAŢI, NU CURĂŢAŢI!  al Clubului Lions Bistriţa, cofinanţat de Consililul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Proiectul a fost conceput urmare a constatării triste că unor semeni de-ai noştri nu le pasă, sunt indiferenţi la mediul înconjurător, aruncă sau lasă ambalaje şi alte gunoaie, oriunde şi peste tot! Suntem convinşi că cititorii acestui articol nu fac asemenea fapte... Dar, credem că trebuie să fim mai implicaţi, să luăm atitudine!

S.H., Clubul Lions Bistriţa, 05.2016

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5