SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI MAMA SA ELENA

Cinstirea „podoabei casei Domnului”

„Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău” (Matei 25,21), sunt mângâietoarele cuvinte din pilda talanţilor adresate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos tuturor credincioşilor care au îmbrăcat haina cea luminoasă a Sfântului Botez şi care-L mărturisesc cu faptele cele frumoase ale credinţei în El, ale iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele şi a unei speranţe neîmpuţinate în bunătatea dumnezeiască. Aceste cuvinte evanghelice se îndreaptă către creştinii a căror ştiinţă şi înţelepciune nu învârtejesc furtunile învrăjbirilor între oameni, ci aduc bucurii înalte şi pace pentru semeni.

Dumnezeieştile cuvinte se adresează, ca o chemare sfântă, atât creştinilor obişnuiţi cât şi acelora care s-au învrednicit de harul preoţiei, către toţi cei care au primit din vistieria Domnului talanţii învăţăturii celei noi şi cu osârdie duhovnicească i-au înmulţit, pregătind – prin aceasta – cărările care duc la porţile cele deschise ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Aceste cuvinte privesc, în mod deosebit, viaţa cea desăvârşită a sfinţilor despre care Biserica ne aminteşte în anumite zile ale anului, ca pe nişte icoane luminoase, zugrăvite nu numai pe pereţii sfintelor lăcaşuri de închinare, ci şi în inimile credincioşilor.

L a 21 mai a fiecărui anse face pomenirea vieţii minunate a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, cu faptele lor care, singure mărturisesc că au trăit cu putere duhovnicească învăţătura Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

*

* *

Într-adevăr, viaţa Sfinţilor Constantin şi a maicii sala Elena se înfăţişează în faţa ochilor minţii noastre deosebit de frumoasă şi pilduitoare. Să nu uităm că ei trăiesc în prima parte a secolului al IV-lea, când încă mai izbucnesc, în cuprinsul imperiului roman de atunci, prigoane împotriva celor ce credeau în Iisus Hristos. În mijlocul unei lumi cuprinsă de porniri pătimaşe, faptele sfinţilor Constantin şi Elena răsar ca nişte piscuri însorite de mărturisire şi trăire puternică în Hristos. Istoria primelor veacuri creştine ne arată cu prisosinţă că, după primirea adevăratei credinţe, inima lor s-a cheltuit numai pentru Hristos şi pentru Biserica Lui, că gura lor a vestit, cu timp şi fără timp, cuvântul lui Dumnezeu, că picioarele lor au alergat numai pe căile Domnului, că viaţa lor întreagă s-a consumat pentru Hristos şi s-a sfârşit întru El.

Icoană luminoasă de credinţă şi de mărturisire a lui Hristos, de apărare a dreptei învăţături a fost trăirea pământească a Sfântului Constantin. Zilele tinereţii i-au fost încălzite de pilda părinţilor plini de evlavie şi adânciţi în cuvintele Sfintelor Evanghelii, Constanţiu Clor şi Elena, care au lepădat bogăţiile lumii acesteia, onorurile şi toată mărirea deşartă şi şi-au lipit inima cu osârdie de comorile cereşti ale învăţăturii aduse de Iisus Hristos. După exemplul părinţilor săi, Sfântul Constantin a înlăturat din cuprinsul împărăţiei romane asuprirea şi vrajba, semănând pacea şi buna înţelegere între popoarele dinlăuntrul graniţelor sale.

Pentru aceasta a pornit luptă dreaptă împotriva lui Maxenţiu, care stăpânea în părţile Romei, prigonitor şi asupritor al creştinilor, tiran care nu respecta libertatea de conştiinţă şi credinţă a supuşilor săi. Biruind pe Maxenţiu, Sfântul Constantin a făcut să triumfe libertatea asupra asupririi, viaţa asupra morţii şi buna înţelegere între toţi supuşii săi. La anul 313, la Mediolanum (Milano de astăzi), Sfântul Constantin dă un edict (hotărâre generală, decret), care aduce liniştea în conştiinţe, pacea în case şi libertatea deplină de închinare în duh şi adevăr a creştinilor din cuprinsul împărăţiei romane.

După această hotărâre, biserica creştină poate să se dezvolte în libertate, să-şi organizeze viaţa proprie ca aşezământ sacru şi să vestească Evanghelia păcii şi a iubirii la toată zidirea. Sfântul Constantin, prin chemare de sus, ca şi Sf. Ap. Pavel, a înţeles că Biserica lui Hristos aduce pe pământ, prin învăţătura ei, îndrumare spre pace, iubire şi înfrăţire, îndemn la dreptate socială şi deplină egalitate în drepturi şi îndatoriri pentru toţi, fără deosebire. Îi răsunau în urechi şi îi stăteau în inimă cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „…nu este nici iudeu, nici elen, nici parte bărbăetască, nici parte femeiască, nici rob, nici slobod, ci toţi sunt egali în Iisus Hristos!”

În anul 330 întemeiază o nouă cetate creştină Constantinopol, în locul Bizanţului păgân, din care va răsuna glasul lui ca de apostol al Domnului, pentru apărarea dreptei învăţături a Bisericii. De aici va convoca sobor a toată lumea pentru lămurirea dreptei învăţături creştine. El însuşi, din pornirea inimii, a mers la Niceea – în anul 325 – unde s-au adunat episcopi de pretutindeni pentru luminarea învăţăturii despre dumnezeirea Fiului (consubstanţialitatea Fiului), făcând să se prăbuşească erezia lui Arie din Alexandria Egiptului. La acest sobor general (sinod ecumenic) de la Niceea, Sfântul Constantin s-a întărit în dreapta credinţă şi a avut prilejul să vadă aievea vasele cele alese ale Domnului pe Sfinţii Alexandru, Spiridon şi Nicolae din Mira Lichiei. Aici a învăţat despre modestia şi credinţa minunată a Sfântului Spiridon, despre puterea rugăciunii şi adâncimea evlaviei la Sfântul Alexandru şi despre bărbăţia evanghelică la Sfântul Nicolae, ierarhul neînfricat al Ortodoxiei. Tot din pornirea inimii lui de mărturisitor prin fapte al lui Hristos, Sfântul Constantin organizează şi trimite solie sfântă, în frunte cu maica sa Elena la Ierusalim, ca să scormonească ţărâna de pe Golgota şi să caute cruce pe care a fost pironit Iisus Hristos, cu trei veacuri în urmă. Cu osteneală multă şi cu rugăciune, Sfânta elena nu a dăruit odihnă trupului ei până ce nu a aflat crucea Domnului, pe care a înălţat-o triumfătoare în faţa mulţimilor d creştini care murmurau, copleşiţi de emoţie sfântă: „Doamne, miluieşte-ne! Doamne miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta!”

Sfântul Constantin a cârmuit ca un înelept, în pace şi în duhul adevărului, peste 40 de ani fiind iubit de către supuşii săi ca om drept şi temător de Dumnezeu. Din faptele sale înţelegem următoarele: – că Sfântul Constantin a împărăţit cu dreptate, strălucind întru buna credinţă; că bunul Dumnezeu i—a dăruit , prin chemare de sus, cunună de apostol, ca odinioară lui Sfântului Apostol Pavel, pe drumul Damascului; l-a înzestrat cu înţelepciunea lui Solomon, blândeţea lui David şi dreapta credinţă apostolilor, cum glăsuiesc întru lauda sa imnele Bisericii. El a luminat cu faptele cele alese biserica lui Hristos, stingând întărâtarea celor răi, ca la soborul cel de la Niceea,, unde a închis gura ereticilor. Înţelepciunea lui a rodit pace şi bucurie pentru toţi supuşii din cuprinsul împărăţiei romane. El a scos pe creştini din catacombe şi le-a deschis larg porţile liberei închinări în lăcaşuri de rugăciune proprii.

*

* *

Biserica a aşezat zi de cinstire a Sfinţilor Constantin şi Elena ca să ne aducem aminte de faptele lor cele alese şi de virtuţile lor luminoase, să le primim în inimă cu adâncă evlavie şi să ne străduim să le urmăm pilda frumoasă a vieţii. Smerenia lor ne insuflă nouă duhul modestiei; iubirea lor evanghelică ne încălzeşte fiinţa şi ne-o îmbunează; chipul lor blând şi căile păcii pe care înşişi au umblat ne fac pe noi, cei de azi, iubitori de semeni şi „făcători de pace”; virtuţile lor ne sunt ca nişte lumini nestinse pe căile vieţii şi ca nişte trepte de duh pe care păşim mai sus pe scara desăvârşirii noastre sufleteşti.

Curăţenia vieţii Sfinţilor Constantin şi Elena –maica sa – să împodobească, prin osteneală neîntreruptă, şi comorile sufletului nostru! Aşa precum au iubit ei „podoaba casei Domnului”, tot aşa şi noi să îmbrăţişăm cu dragoste curată Biserica lui Hristos, ca vestitoare a mântuirii şi fericirii pe pământ. Pacea şi harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi cu toţi!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5