Se caută terenuri pentru construcţia de locuinţe ANL prin credit ipotecar

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) va solicita autorităţilor locale să caute cât mai multe terenuri pe care să fie construite locuinţe prin credit ipotecar, a anunţat, ieri, instituţia.

“ANL va transmite adrese către consiliile locale şi judeţene din ţară prin care va solicita terenuri libere de orice sarcină, care pot fi utilizate pentru construcţia de locuinţe prin credit ipotecar. În condiţiile în care accesul la o locuinţă este sever limitat de criza financiară, promovarea de către ANL a programului de construcţii de locuinţe prin credit ipotecar reprezintă o prioritate şi depinde de identificarea şi punerea terenurilor necesare la dispoziţia agenţiei", se arată într-un comunicat al ANL.

Programul este derulat de către ANL, instituţie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, împreună cu autorităţile locale, firme de construcţii şi bănci. ANL desfăşoară şi un program de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga, a anunţat că în 2009 ar putea fi livrate circa 6.000 de apartamente, iar anul viitor 10.000 de unităţi, prin programul pentru tineri al ANL şi prin cele de locuinţe sociale şi pentru chiriaşii evacuaţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5